CSM București este neînvinsă în 2017, realizând în proporție de 83% ce și-a propus pentru primele trei jocuri din grupa principală a Ligii Campionilor, adică 5 puncte din 6 posibile. Campioana României a cedat un punct cu Larvik în meciul de debut (l-a câștigat după cum a arătat meciul), dar apoi a obținut patru puncte fără mari bătăi de cap, cu Krim Ljubljana și Team Esbjerg. Problemele au fost de altă natură, în sensul că jocul încă nu este la pretențiile unei câștigătoare de Liga Campionilor, dar comparând cu aceeași perioadă a anului 2016, cred că CSM București stă ceva mai bine. În plus, și celelalte pretendente la turneul Final 4 au avut probleme în ultimul weekend:
„Nu am ajuns încă la vârful de formă pe care îl dorim, mai avem resurse să creștem. Anul trecut am prins cea mai bună formă sportivă în turneul Final 4. Ne dorim să repetăm parcursul din 2016”, ne-a declarat Bogdan Vasiliu, șeful secției de handbal de la CSM București.
Foto: George FILIP
Referindu-ne stict la parcursul din primele trei săptămâni ale anului în Europa, „tigroaicele” au recuperat handicapul pe care îl aveau la startul grupelor principale, iar acum ocupă locul 4 cu care s-ar califica azi în sferturile de finală. Sigur, dacă ar fi obținut două puncte și cu Larvik, CSM București ar fi fost pe locul 2.
Dacă azi s-ar trage linia, atunci CSM București ar urma să întâlnească Vardar Skipje în sferturile de finală. Celelalte împerecheri ar arăta astfel: Midtjylland – Buducnost, Ferencvaros – Larvik și Gyor – Metz.
„Vom încerca să evităm Vardar Skopje în sferturile de finală, mergem la victorie la Larvik. După meciul nostru în Norvegia mai urmează Midtjylland – Larvik, în care una din cele două formații se va împiedica”, a susținut Bogdan Vasiliu.
Foto: Dragoș SAVU
Lumea handbalului privește cu un ochi la ce se întâmplă în această perioadă, iar cu celălalt la evoluțiile pe piața transferurilor. Ianuarie – Februarie sunt cele mai fierbinți luni din an pentru cluburile cu pretenții, în această perioadă realizându-se deja marile transferuri pentru sezonul următor. Oficial până în acest moment, dintre cluburile care își proipus să câștige Liga Campionilor, doar Vardar Skopje a anunțat că a semnat cu Dragana Cvijic (Buducnost). Primul „7” al formației din Podgorica se va dezintegra cel mai probabil la sfârșitul sezonului. Achruk este o altă handbalistă care și-a anunțat plecarea, dar transferul anului o va avea în prim-plan pe Cristina Neagu! Aflată și pe lista echipei Gyor, interul naționalei României este disputat de CSM București și Vardar Skopje. Semnătura Cristinei Neagu va „provoca”, probabil, și alte transferuri (veniri, plecări, prelungiri de contracte) la cele mai importante cluburi.
Conform presei din Norvegia, Gyor se va întări cu alte două jucătoare în linia de 9 metri, cu Stine Bredal Oftedal și Anne Mette Hansen. La CSM București, „vor veni noutăți săptămâna aceasta”, după cum ne-a precizat Bogdan Vasiliu. În această săptămână este pauză în Liga Campionilor, astfel că sunt multe șanse să se producă lucruri interesante pe piața transferurilor.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER