CSM Roman a câștigat turneul amical de la Brăila. Măgura Cisnădie a refuzat să joace în meciul secund al turneului de la Vâlcea pentru că ar fi riscat… „suprasolicitarea”!
CSM Roman a câștigat joi după-amiază turneul amical de la Brăila, după ce s-a impus în finala mare în fața echipei locale Dunărea cu 31-29. Rezultatul final a fost stabilit la aruncările de departajare, după ce în timpul regulamentar scorul a fost egal, 27-27. Iryna Glibko a fost cea mai bună jucătoare a meciului, cu 12 goluri. În finala mică, divizionara secundă Dinamo București a câștigat partida cu Unirea Slobozia, scor 27-24. Victoria echipei pregătite de Nicoleta Alexandrescu a fost destul de clară în condițiile în care Dinamo a condus și cu 8 goluri diferență, 14-6. Camelia Carabulea a fost cea mai bună marcatoare din tabăra echipei câștigătoare, cu 6 goluri.
La finalul turneului, Aneta Udriștoiu a fost desemnată cea mai bună handbalistă, Iryna Glibko a fost golgheterul turneului cu 22 de goluri, în timp ce Viktoria Tymoshenkova a fost desemnată cel mai bun portar.
Turneul de la Vâlcea a continuat miercuri cu o singură partidă, Corona Brașov – HCM Rm. Vâlcea 28-27. Confruntarea dintre Măgura Cisnădie și CSM Bistrița nu a mai avut loc întrucât echipa sibiană nu a dorit să joace. Conform gazdelor, echipa sibiană nu a dorit să joace trei meciuri în trei zile pentru că ar fi riscat „suprasolicitarea”, motivând subțirimea lotului!
În turneul de la Cluj, HC Zalău a obținut două victorii în prima zi, 30-28 cu SCM Craiova și 36-29 cu Minaur Baia Mare. Alte rezultate înregistrate: U Cluj – SCM Craiova 31-31, U Cluj – Minaur Baia Mare 32-29.
Sursa foto: Facebook – Dunărea Brăila
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?