Cu sau fără Tadici la națională? Selecționerul, pus sub presiune cu două probleme, incompatibilitatea și licența Master Coach
- Licența de antrenor „EHF Master Coach” va deveni obligatorie din 2015 pentru echipele naționale și cluburile care vor participa în cupele europene
- În momentul de față, niciun antrenor român nu deține licență EHF, dar sunt 10 tehnicieni care vor absolvi în iarnă cursurile. Gheorghe Tadici nu se numără însă printre ei
Într-un interviu acordat pentru ProSport, Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal, a susținut că echipele naționale și formațiile care vor evolua în cupele europene vor fi obligate să aibă antrenori cu licență „EHF” pe banca tehnică. Șeful handbalului românesc crede că această condiție ar putea deveni obligatorie chiar din 2015. „Vrei nu vrei, cred că la nivel de selecționate, începând cu 2015, este obligatoriu să ai Master Coach pe bancă. Nu vei putea participa la competiții, cupe europene și echipe naționale, dacă nu ai pe bancă antrenori cu licență primită de la EHF”, a fost afirmația lui Dedu. În acest caz, este puțin probabil ca Gheorghe Tadici, actualul selecționer al României, să se mai regăsească pe banca tehnică și la Mondialul din Danemarca din 2015. Prezența lui Tadici este incertă și la Europene, în condițiile în care a fost declarat incompatibil și trebuie să aleagă între a fi membru al Consiliului de Administrație sau antrenor.
Alfred Gislason, coleg cu românii la Master Coach
Antrenorii români au stat de vorbă cu Alfred Gislason, antrenorul lui THW Kiel, în Unagria, la cursurile EHF
În momentul de față, niciun antrenor român nu deține o astfel de licență EHF, dar sunt 10 tehnicieni din Liga Națională, de la juniori și din afara țării care urmează cursurile EHF. Șase antrenori provin din handbalul masculin: Vlad Caba (HC Odorhei), Ștefan Constantin (Poli Timișoara), Eliodor Voica (CSM București – tineret), Ovidiu Mihăilă (CSM București), Florin Vasiliu (CSS Dinamo) și Aihan Omer (ex-Caraș Severin). Din handbalul feminin, la cursuri participă doar doi tehnicieni, Mariana Târcă (selecționer lotul de cadete) și Maximilian Gavrilă (ACS Școala 181 București). Lotul antrenorilor români este completat cu Simona Spiridon (antrenor Austria U16 și coordonator al Centrului Olimpic din Austria) și Alex Curescu (antrenor în prima ligă masculină din Olanda). „Suntem a treia generație de antrenori care ne-am înscris la cursurile Master Coach. Seminariile sunt împărțite în trei module pe parcursul unui an. Primul a avut loc în ianuarie, la Europeanul masculin, apoi în iunie am participat la modulul doi, la Balaton, iar în iarnă, la Europeanul feminin, va avea loc ultimul modul. Atunci trebuie să pregătim și o teză în limba engleză, pe care trebuie să o susținem”, ne-a dezvăluit Simona Spiridon, fosta handbalistă a Gyor-ului, care a precizat că printre colegii de bancă ai românilor se numără și Alfred Gislason, antrenorul echipei THW Kiel.
România a început să importe și antrenori străini
Totuși, numărul de antrenori români care se „califică” la cursurile EHF este destul de mic dacă ținem cont de faptul că în Ligile Naționale avem azi 28 de formații, iar la acestea se mai adaugă și echipele reprezentative. În această situație, handbalul românesc ar fi nevoit să importe și antrenori străini pe băncile tehnice pentru ca echipele să respecte condițiile EHF. Alexandru Dedu a tras un semnal de alarmă și a avertizat: „Sper să nu importăm fiindcă România are nevoie de antrenori. O să fie interesant pentru așa-zișii senatori de drept momentul în care nu vor mai putea să fie principali la echipe care joacă în cupele europene sau la naționale”.
Jakob Vestergaard a revenit în handbalul românesc, în funcția de director tehnic la CSM București. El este în cărți pentru a prelua și naționala, în cazul unei schimbări pe banca tehnică
Interesant este faptul că mai multe grupări din România s-au orientat deja către tehnicieni străini încă din sezonul 2014-2015. Patru formații din Liga Națională masculină, HCM Constanța, Știința Bacău, Minaur și CSM București vor avea la start tehnicieni din afara granițelor țării. Gruparea bucureșteană va avea cuplu de antrenori străini și la feminin, Mette Klit – Jakob Vestergaard. De asemenea, FRH a încercat un prim experiment la naționala masculină, cu francezul Gaudin. „Christian a fost contestat, la modul ce caută un antrenor străin la echipa națională. Eu cred că aceste mici răutăți vin dintr-un conservatorism. Este primul antrenor străin care vine și pregătește o echipă națională în România și există o oarecare protecție a breslei antrenorilor, încearcă să-și protejeze locul de muncă de invazia presupusă a altor antrenori care le-ar mânca pâinea”, a precizat Alexandru Dedu. Președintele FRH este interesat însă de un singur aspect prin venirea străinilor, antrenori și jucători în România: „Să aducă profesionalismul și vizinuea sănătoasă apropo de ce înseamnă sport de performanță. Transmisă chestia asta mediului handbalistic din România, noi toți vom avea de câștigat”.
„Am mers într-un compromis blocând tot ce înseamnă influență străină în România foarte mulți ani, lucru care a dus la pierderea interesului către handbal”
Alexandru Dedu, președinte FRH
În tot acest context, cu licența Master Coach obligatorie, selecționerul echipei feminine, Gheorghe Tadici, ar avea o problemă, având în vedere că nu s-a înscris până în prezent la astfel de cursuri. La masculin, lucrurile par mai simple, postul este oricum vacant. Până în 2015, tehnicianul echipei HC Zalău mai are de rezolvat o altă problemă, cea a incompatibilității antrenor – membru al Consiliului de Administrație. Este și motivul pentru care în ultimele săptămâni, chiar luni, s-au făcut mai multe speculații în privința prezenței lui Tadici pe banca tehnică și la Europeanul din 2014. „În momentul de față, Tadici va fi antrenorul echipei naționale. Se pot întâmpla foarte multe lucruri, domnul Tadici trebuie să rezolve o problemă de incompatibilitate conform Statutului nostru. Eu cred că în această vară se vor rezolva lucrurile”, a spus Dedu.
De menționat faptul că selecționerul mai are contract cu FRH până în 2016. Mariana Târcă și Jakob Vestergaard sunt nume vehiculate de ceva timp pentru a prelua naționala, în eventualitatea în care FRH și Tadici vor încheia conturile.