Culisele votului din „Cazul Ecusoanele”. Cine a fost pentru, cine a fost contra. „S-a votat după interese, nu după regulamente”

Lumea handbalului feminin românesc a așteptat cu interes decizia de luni a Consiliului de Administrație al FRH în „Cazul Ecusoanele”. Votul membrilor CA ar fi putut schimba configurația clasamentului și modul în care s-ar fi derulat Liga Națională până la verdictul final, decernarea titlului de campioană. Verdictul este deja cunoscut. Cu o decizie de 9-6, Consiliul de Administrație a decis să mențină verdictul Comisiei de Apel: meci pierdut pentru CSM București și un punct de penalizare. ProSport a stat de vorbă cu mai multe persoane implicate în stabilirea acestei decizii și aflat culisele votului.

„A fost o ședință lungă, iar problema a fost întoarsă din nou pe toate fețele. Oricum știam despre ce este vorba, pentru că am mai avut-o o dată pe tapet”, a declarat unul dintre membrii CA. S-a votat în secret, fiecare membru fiind rugat să voteze cu DA sau NU la întrebarea „Trebuie acordate punctele înapoi echipei feminine CSM București?”.

Au fost prezente 15 persoane, însă numai 14 au intrat într-o încăpere separată și și-au exprimat opțiunea pe o foaie de hârtie. Președintele Alexandru Dedu a așteptat verdictul, votul lui urmând a fi decisiv în caz de egalitate. După prima numărare, scorul a fost 8-6 în defavoarea CSM. „Votul președintelui nu a mai contat, dar Alexandru Dedu a mers pe varianta majorității pentru a da o greutate mai mare verdictului”, spune un alt membru CA. Miza fiind mare, iar interesul pe măsură, sunt informații certe că unii dintre membrii CA și-au fotografiat buletinul de vot pentru a arăta, în caz de nevoie, modul în care au judecat cauza.

„Este clar că unii dintre membri au fost interesați să mențină penalizarea CSM-ului. Mă refer la cei de la Craiova și Baia Mare, precum și cei din sfera lor de influență. Au fost însă alți membri deranjați de faptul că CSM București a convocat o Adunare Generală Extraordinară în care a cerut revocarea Consiliului de Administrație și a președintelui”, explică unul dintre cei implicați în scrutin.

Punând cap la cap informațiile primite din interior, ProSport a aflat și modul cum s-a votat:

Contra CSM: Daniel Kotecz, Marius Barcan, Ioan Băban, Flavius Sâsâeac, Toma Pleșa, Gheorghe Bejinariu, Narcisa Lecușanu, Daniel Georgescu, Alexandru Dedu

Pro CSM: Liviu Gugleș, Alin Cârligeanu, Jan Mateescu, Doru Manea, Ionuț Ciobanu, Vasile Pavel.

După verdictul Consiliului de Administrație, CSM București a anunțat că își va căuta dreptatea la Tribunalul de Arbitraj în Sport de la Lausanne. „Nu s-a votat după regulamente, ci după interese. Dar Dumnezeu va arăta de partea cui este dreptatea și CSM București va câștiga titlul de campioană”, a declarat șeful secției de handbal de la CSM București, Bogdan Vasiliu.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 
Publicat: 10 02. 2015, 21:39
Actualizat: 12 02. 2015, 13:11