Cum a gândit Florentin Pera finalul nebun la derby-ul SCM Rm. Vâlcea – CSM București: „Sunt un antrenor care își asumă răspunderea în momente critice”

Redactor:
Marius Hutu
Cum a gândit Florentin Pera finalul nebun la derby-ul SCM Rm. Vâlcea - CSM București: „Sunt un antrenor care își asumă răspunderea în momente critice
  • Publicat:
  • Actualizat:

SCM Rm. Vâlcea s-a desprins la șase puncte distanță de CSM București în Liga Națională feminină, după ce s-a impus cu 20-19 în primul mare derby, disputat în etapa a 5-a. La fel ca și în retur din ediția trecută, Florentin Pera a arătat că are curaj și a riscat totul pe final, pentru a lua opțiune importantă pentru titlu încă după prima lună a sezonului.

Cu trei puncte avans în clasament, la scorul de 19-19 și cu o jucătoare eliminată în ultimele 30 de secunde, Florentin Pera a decis să scoată portarul la faza de atac, în încercarea de a înscrie poate golul de titlu.

„Eu sunt un antrenor care își asumă răspunderea în asemenea momente critice. Și în sezonul trecut de pe teren propriu cu CSM București (n.r. scor 29-30, suficient însă pentru a obține trofeul în Liga Națională), am revenit de la șase goluri, riscând cu șapte contra șase în atac. Orice minge pierdută atunci era decisivă în stabilitrea campioanei, dar atunci am avut cursivitate și am revenit. Și acum am riscat, am jucat fără portar. În primul rând m-am gândit că o victorie ne poate aduce un avantaj și o liniște necesară abordării meciurilor din Liga Campionilor. Astea le-am spus și fetelor înainte de meci. O victorie cu CSM București cu siguranță îți dă elan, îți dă încredere. Sunt un antrenor căruia îi place să riște și cred că am procedat foarte bine, dar meritul este al fetelor, pentru că ele au fost disciplinate, au fost lucide, au avut răbdare și au marcat un gol superb prin Samara da Silva”, a vorbit Florentin Pera despre momentul respectiv.

Antrenorul campioanei României a tras și concluziile după un joc extrem de disputat cu CSM București, cu o foarte bună intensitate, în care apărările au fost la înălțime:

„Mobilizarea a fost la un nivel foarte bun, în mod special pe faza de apărare unde, cu excepția a 2-3 greșeli pe tot parcursul jocului, am jucat foarte bine. Fetele au închis foarte bine culoarele, s-au achitat de sarcini. Am avut o apărare compactă, grupată, agresivă, ofensivă și cred eu că aici am reușit să câștigăm.

În atac am avut destule ratări și unele greșeli, dar pe undeva normale, având în vedere că echipa CSM București are jucătoare foarte puternice. Pintea și Perianu joacă de mult timp împreună, Torstensson este o handbalistă cu mare experiență, Klikovac, de asemenea, o apărătoare bună în relație unu la unu. În aceste condiții, am încercat să pun la punct în primul rând apărarea, să dăm cât mai multe goluri ușoare pe contraatac și faza a doua. Iar pe pozițional am încercat să pun în valoare calitățile jucătoarelor noastre, să jucăm într-un ritm cât mai ridicat și să construim cu răbdare până ajungem într-o situație clară de a marca.

Cred că motivația fetelor a fost un alt atu al nostru, s-au luptat pentru fiecare minge până la ultima picătură de energie, s-au bucurat după fiecare reușită. Am fost cu adevărat o echipă, un grup unit și asta cred că ne-a ajutat foarte mult în obținerea acestui rezultat extraordinar pentru Vâlcea”.

În urmă cu o lună, Vâlcea pierdea destul de clar în fața echipei CSM București în Supercupa României (scor 23-29). Ce s-a schimbat în decurs de o lună?

„Am simțit încă de atunci că CSM București poate fi învinsă. Asta am și declarat atunci și mă bucur că s-a confirmat ce am spus la acel moment. Noi am avut un joc mai puțin reușit în Supercupă, în mod special din cauza a 18-19 greșeli tehnice. Când ai atâtea greșeli nu poți să emiți pretenții într-un meci, dar poate că a fost și tracul debutului, am și avut probleme de lot. Nu ne-am făcut pregătirea așa cum mi-aș fi dorit, Samara da Silva avea doar patru zile cu echipa, ne-a lipsit Alicia Fernandez. Nu am fost la capacitate maximă și eu am simțit lucrul acesta. Am încercat după acel joc să lucrăm mai mult acolo unde am avut probleme, în mod special la faza de apărare, unde am progresat vizibil”, a răspuns Florentin Pera.

Progresul ecampioanei în apărare este fantastic, de la peste 30 de goluri în pregătiri ajungând la o medie de sub 20 de goluri primite în meciurile de acasă în Liga Națională.

„Am pus, într-adevăr, foarte mult accent în antrenamente pe faza de apărare. Poate oarecum am neglijat faza de atac, dar cred că treptat vom ajunge în ambele faze la nivelul optim”, a mai spus Pera.

  • Mai sunt multe meciuri de disputat. Sigur că noi am luat un avantaj important de 6 puncte în fața CSM București, pe care trebuie să știm să-l gestionăm. Vâlcea va lupta la fiecare meci pentru fiecare punct, în așa fel încât la finalul campionatului să aducem bucurie și satisfacție minunaților noștri suporteri care au creat o atmosferă cum rar vezi la un meci de handbal”, Florentin Pera

Liga Națională a intrat într-o puază de o săptămână. După 5 etape, situația la vârfs se prezintă astfel: 1. Vâlcea – 15p, 2. Corona – 15p, 3. Gloria Buzău – 12p, 4. Minaur – 10p, 5. CSM București – 9p

Rezultate etapa a 5-a: HC Zalău – Corona 25-28, Minaur – Rapid 37-22, CSM Slatina – Măgura Cisnădie 21-28, AHCM Slobozia – SCM Craiova 23-30, Gloria Buzău – Gloria Bistrița 25-22, Dunărea Brăila – U Cluj 33-25.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×