Aproape de o calificare în premieră în semifinalele Ligii Campionilor, organizate acum în sistemul Final 4, HCM Baia Mare a suferit un colaps incredibil, terminând returul sfertului cu Dinamo Volgograd în genunchi. Băimărencele au fost conduse chiar și cu 11 goluri, dar au cedat doar la cinci lungimi, scor 30-25. La general, HCM-ul a pierdut cu 53-50 și a ratat calificarea în dauna rusoaicelor. Care au fost cauzele acestui eșec catastrofal? ProSport încearcă să elucideze misterul
Publicul superb de la Baia Mare, care cântă imnul înaintea fiecărui meci important, merita o calificare în Final 4-ul de la Budapesta. Din păcate, pe teren, jucătoarele nu au împrumutat din dedicația suporterilor
HCM Baia Mare a ratat o calificare care părea accesibilă. E un sentiment pregnant, care cu greu poate fi scos din mintea tuturor băimărenilor – de la primarul Cherecheș și până la ultimul fan din sala Lascăr Pană. Astfel, victoria din tur, care a fost obținută în ultimele 49 de secunde, a fost ștearsă cu buretele de o evoluție de-a dreptul penibilă, care merita să se încheie cu o victorie cât mai categorică a rusoaicelor. Însă Dinamo a oprit cu totul motoarele în ultimele 10 minute, permițându-le campioanelor României să mai spele rușinea, pentru un 30-25 care va rămâne înțepenit în istorie drept una dintre cele mai mari dezamăgiri din handbalul românesc. Cum s-a ajuns, însă, aici? ProSport a găsit câteva motive clare, care ar fi trebuit să fie, de fapt, semnale de alarmă înaintea returului.
Jucătoarele de la HCM Baia Mare au părut că sunt alături doar la victorii. Eșecurile au fost dure și neputincioase. Exemplele sunt clare: Metz, Gyor sau Dinamo Volgograd
Un vestiar scindat, plin de probleme din primele luni
„Primele patru-cinci luni au fost foarte dificile. Tranziția nu a fost una foarte ușoară, mi-a fost destul de dificil, fiindcă nici rezultatele nu au fost bune. Acum, însă, mă simt excelent. Odată cu schimbarea antrenorului, echipa a început să prindă curaj. Pot spune că m-am adaptat”. Este declarația oferită de Barbara Arenhart pentru ProSport înainte de ultimul meci din grupele Ligii, contra lui Viborg, câștigat de Baia Mare cu 32-22. Și denotă existența unor probleme în vestiarul echipei. Surse apropiate echipei susțin că primele luni nu au fost deloc mulțumitoare, iar jucătoarele nu au avut un liant care să creeze o atmosferă propice în vestiar. Multe dintre jucătoare erau nemulțumite de metodele lui Buceschi, iar Camilla Herrem a amenințat că va pleca de la Baia Mare, într-un interviu acordat presei norvegiene. E posibil ca și de aceea să fi apărut unele rezultate surprinzătoare, precum eșecurile cu Metz, o echipă modestă. Odată cu venirea lui Tiselj, lucrurile s-au mai îmbunătățit, dar nu s-au rezolvat în totalitate, și au apărut, pe alocuri, rezultatele bune, dar rănile nu s-au cicatrizat pe deplin. Explică tot primarul Cherecheș: „Uneori a fost prea multă supărare, alteori a fost și reacția unei jucătoare față de altă colegă. Dacă ai greșit și ești scoasă de pe teren, nu trebuie să fii îmbufnată, să vii pe bancă și să critici”. Practic, performanța nu are cum să fie atinsă cu o echipă disfuncțională, care nu dă totul pe teren.
Alice Elisei a fost una dintre singurele jucătoare care au demonstrat că dau totul pe teren, indiferent de provocare sau de rezultat
Lipsa motivației – sinonimă cu eșecul
În teorie, meciul cu Dinamo ar fi trebuit să fie cel mai important al sezonului pentru HCM Baia Mare. Însă, la fel ca într-un alt meci dificil, cel din returul cu CSM București, pierdut cu 29-23 de echipa lui Tiselj, jucătoarele au intrat nemotivate pe teren! Încă din primele minute, lucrurile au părut jucate. Dacă în meciul tur, din cauza emoțiilor, Eliza Buceschi a intrat cu bluza de trening în teren, în retur, băimărencele au fost la fel de aeriene! Nu mai puțin de șase mingi pierdute în atac și șase aruncări ratate au avut campioanele României în primele 14 minute ale meciului de la Volgograd. În plus, lipsa motivației și a coeziunii s-a văzut acolo unde e testată cel mai bine – în defensivă. Băimărencele nu au acționat ca un tot unitar, iar absența eliminărilor până în minutul 37 e unul dintre argumentele care susțin că nu a existat „răutatea” necesară unei echipe pentru a câștiga un meci capital.
Deși a fost cea mai bună marcatoare a HCM-ului în acest sezon de Ligă, Alexandra do Nascimento a avut un sezon fluctuant
Experimentul brazilian – nereușit
Plătită regește la HCM Baia Mare, Alexandra do Nascimento nu a fost nici pe departe jucătoarea la care se așteptau șefii echipei băimărene. E drept, extrema dreaptă a fost golghetera echipei în competiție, cu 50 goluri, dar minusurile n-au putut fi șterse cu buretele. Aflată spre final de carieră, așadar cu un corp care cedează din ce în ce mai des, do Nascimento a fost departe de handbalista care a condus Brazilia către aurul de la Mondialul din 2013. În „dubla” cu Dinamo, brazilianca a reușit doar nouă goluri din 17 aruncări, un procentaj mult prea slab față de așteptările create, chiar dacă do Nascimento a fost obligată să evolueze și în inter dreapta, poziție cu care nu a fost familiarizată. Nici Barbara Arenhart nu a surprins cu ceva în acest sezon, în sferturi având doar patru intervenții reușite și cel puțin tot atâtea goluri ușoare primite. Se pare că titlul mondial cucerit în Serbia în 2013 a fost, cumva, un declic psihic pentru cele două jucătoare, care nu au reușit să se mai motiveze după trofeu și au demonstrat asta și în acest sezon, când au avut evoluții dezamăgitoare la Baia Mare.
Revenirea lui Lois Abbingh, după o accidentare gravă, ar fi trebuit să rezolve problemele de la Baia Mare în linia de 9 metri. Din păcate, olandeza a avut un meci catastrofal la Volgograd, 0 goluri din 6 aruncări
Linia de 9m – problematică tot sezonul
Aproape fiecare echipă care a „îndrăznit” să ajungă în finala Ligii Campionilor în ultimii cinci ani a avut o linie de 9 metri puternică. În ultimii doi ani, Gyor le-a avut pe Gorbicz și Amorim, care s-au distrat cu echipele adverse. Lekic și Bulatovic s-au perindat și ele pe la echipa maghiară în trecut. Buducnost le-a avut pe Popovic, Bulatovic, Knezevic și Neagu în diferiți ani. La Larvik au excelat Hammerseng, Larsen sau Sulland. Iar când Viborg a câștigat finala în fața Oltchimului în sezonul 2009-2010, în teren se aflau Grit Jurack, Kristine Lunde și Bojana Popovic, un adevărat dream-team, poate una dintre cele mai bune echipe din istorie în handbalul feminin.
Însă ce a avut Baia Mare în teren? În primul rând, multă neinspirație! În meciul de sâmbătă, Lois Abbingh, jucătoarea de la care se aștepta cel mai mult, a avut șase ratări din tot atâtea aruncări, nereușind niciun gol! Eliza Buceschi, una dintre cele mai iubite jucătoare de la HCM Baia Mare, a marcat două goluri în „dubla” cu Dinamo, din doar cinci aruncări. Dacă Davidenko și-a spălat păcatele din tur, cu cinci goluri din opt aruncări, Luciana Marin a demonstrat de ce Oltchim o împrumuta mereu prin Liga Națională, având o singură aruncare la poartă în tot meciul! Ori în aceste condiții, cu un motor gripat, cu cifre incredibil de slabe, calificarea nu avea cum să fie scoasă din joben. Chiar dacă determinarea lui Alice Elisei a dus la câteva goluri marcate de pe inter stânga, o nouă dovadă a lipsei soluțiilor ale lui Tiselj.
Pleacă problema de la „creierul” echipei?
Orice echipă de succes are nevoie de liniște la nivelul conducerii și al băncii tehnice pentru a reuși să-și atingă obiectivele propuse. Poate și de aceea Oltchim nu a reușit să câștige vreodată Liga Campionilor. Atunci când era în obiectiv, dar echipa nu evolua așa cum se așteptau șefii clubului, Peter Kovacs a fost înlocuit cu Anja Andersen, iar totul s-a năruit. Când echipa vâlceană reușise să încropească un adevărat Dream Team, banii au lipsit, iar concluzia a fost asemănătoare. Ori nici la Baia Mare nu e liniște! În mijlocul sezonului, chiar înainte de „dubla” decisivă cu Dinamo Volgograd, s-a anunțat că bugetul echipei feminine va scădea în sezonul viitor. Antrenorul a fost schimbat în mijlocul sezonului, iar Tiron și Pîrvuț au fost trimise sau rechemate de la SCM Craiova, în funcție de bunul plac al șefilor băimăreni.
În aceste condiții, e greu de crezut că performanța poate fi atinsă, chiar și în condițiile în care culoarul pentru un Final 4 a fost extrem de facil pentru echipa băimăreană, care a știut să profite de noul format al competiției. Ori, în aceste condiții, sunt sub semnul întrebării și celelalte două obiective – campionatul și Cupa. Mai ales sub auspiciile vorbelor dure ale primarului Cătălin Cherecheș. Nemulțumit de eșecul echipei, Cherecheș a declarat sâmbătă pentru ProSport că are o „surpriză” pentru jucătoare. „Am făcut un demers, am pus un cameraman care a filmat tot timpul numai banca de rezerve și antrenamentele. Am să le și fac fetelor un film. Eu n-aș fi foarte mulțumit. Handbalul este un joc colectiv și nu este vorba doar ce ai făcut tu ca jucătoare, câte goluri ai dat, ci și de aportul pe care ți-l aduci la echipă”, a dezvăluit primarul din Baia Mare. Care, a adăugat că nu toate fetele din echipă au crezut că pot câștiga Liga Campionilor, unele neridicând mâna în momentul în care au fost întrebate dacă au această convingere. Ceea ce denotă realism! E adevărat, motivația trebuie să existe și e un catalizator al performanței, jucătoarele dând impresia că se mulțumesc cu puțin. Însă doar fanaticii suporteri băimăreni credeau, cu adevărat, că această echipă plină de probleme poate câștiga Liga Campionilor. Întrebarea a fost pusă prost, dar rezultatele au fost clare. Uneori, e clar că performanța, fie ea și accederea în Final 4, e greu de atins dacă nu există coeziune în lot.
Tiselj a părut că nu poate stăpâni echipa din Baia Mare, surprinzător pentru un dublu câștigător al Ligii Campionilor
Tiselj a pierdut duelul cu Viktor Riabih
Era clar că principala forță a lui Dinamo este linia senzațională de 9 metri, formată din Olga Akopian, Anna Kocetova și Daria Dmitrieva. În tur, cele trei marcaseră 65% din golurile lui Dinamo, reușind să înscrie de 15 ori. Situația s-a păstrat în limite normale și în returul de la Volgograd, cele 18 goluri marcate de interii lui Dinamo fiind 60% din reușitele rusoaicelor, o medie pe care Dinamo a avut-o pe tot parcursul Ligii Campionilor. Însă atât în turul de la Baia Mare, cât și în returul de la Volgograd, Riabih a surprins în primele 15 minute, cu câteva scheme de joc pregătite excelent. Dacă în tur, Dinamo a angajat cu succes pivotul de cinci ori în primele 20 de minute, acțiuni din care au rezultat patru goluri, în retur succesivele către extrema dreaptă Anita Gace au făcut imediat șah-mat defensiva băimăreană. Semn clar că Viktor Riabih a pregătit mai bine „dubla”, deși Dinamo venea, psihologic, după eșecuri în fața Astrahanocikăi Astrahan, eșecuri în urma cărora a pierdut al șaptelea titlu consecutiv în Rusia. Mai mult, Tiselj a părut că nu reușește să găsească cheia pentru a bloca linia de 9 metri a rusoaicelor, cheia către o victorie, defensiva, nereușind să fie la nivel înalt.
Unul dintre momentele care definește sezonul lui HCM Baia Mare. Defensiva băimăreană, păcălită de Linnea Torstenson în meciul cu CSM București. Suedeza a marcat fără probleme în fața unei apărări visătoare, în ultima secundă a primei reprize
Defensiv, Baia Mare a fost depășită
Iar defensiva a fost un alt punct nevralgic al campioanei României. Pornind de la portari, care nu au avut decât 17 intervenții în cele două meciuri – Sedoikina reușind 31 de parade – apărarea lui HCM a fost total depășită. Fără răutatea necesară, așadar și fără o dorință de victorie, dar și paralizată tactic, defensiva băimăreană n-a reușit mare lucru în cele două partide, singurul plus fiind blocarea Annei Kocetova în returul de la Volgograd. Însă Olga Akopian a făcut ce a vrut în cele 120 de minute, fiind cea mai bună marcatoare a lui Dinamo, cu 15 goluri. E adevărat, blocarea lui Dinamo este o adevărată provocare, însă Tiselj n-a riscat mai deloc, n-a dictat un agresiv 5-1 sau un 3-2-1 de tip asiatic decât atunci când era prea târziu. Adăugând neintroducerea lui Szucs decât în repriza secundă la Volgograd, adică într-un moment în care jocul era deja decis, se poate spune că vina este împărțită între jucătoare și antrenor.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER