Cum arată Liga Campionilor fără Oltchim? Buducnost și Krim, favoritele românilor! Simona Spiridon ar putea reveni la Hypo Viena

Redactor:
Marius Hutu
Cum arată Liga Campionilor fără Oltchim? Buducnost și Krim, favoritele românilor! Simona Spiridon ar putea reveni la Hypo Viena
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liga Campionilor la handbal feminin a intrat într-o nouă etapă, dacă ar fi să privim strict din punct de vedere al României. Tragerea la sorți pentru grupele Ligii Campionilor – sezonul 2013-2014, programată aseară, la Viena, a fost prima din ultimii șapte ani fără Oltchim Rm. Vâlcea printre combatante. Campioana României ar fi trebuit să fie cap de serie, după ce a jucat de două ori în semifinalele competiției în ultimii trei ani, însă cum și-a anunțat „dispariția”, evenimentul din capitala Austriei a trezit ceva emoții doar prin prisma unei eventuale calificări a echipei HCM Baia Mare.

Prin retragerea echipei Oltchim, Krim Ljubljana a fost principala beneficiară, în sensul că a urcat din urna a doua valorică în prima, alături de Gyor, Larvik și Buducnost. Formația slovenă va fi, probabil, una dintre favoritele publicului din România în viitorul sezon, în condițiile în care la Ljubljana a fost transferată „tripleta” Oana Manea – Patricia Vizitiu – Talida Tolnai. Marea favorită a românilor va fi însă Buducnost Podgorica, atât prin prisma transferului Cristinei Neagu, cât și datorită solidarității de care a dat dovadă poporul muntenegrean în urma gravului accident de la sfârșitul săptămânii trecute.

Alte două formații, Savehof (Suedia) și MKS Lublin (Polonia), s-au numărat printre „norocoasele” tragerii la sorți de la Viena, cele două beneficiind de situația Oltchimului, respectiv a campioanei Rusiei, Dinamo Volgograd, o altă formație care va lipsi din Liga Campionilor.

Gyor, posibilă adversară a vicecampioanei României

Grupa A a Ligii Campionilor, în care a fost extrasă și deținătoarea trofeului, Gyor, ar putea fi și cea mai atractivă, mai ales dacă HCM Baia Mare va reuși să treacă de turneul de calificare pe care îl va găzdui pe teren propriu. În caz de reușită, trupa lui Costică Buceschi va sosi în această grupă, în care au mai fost extrase Hypo Viena (Austria) și Thuringer (Germania). Pentru început, Baia Mare are de înfruntat alți doi adversari extrem de redutabili, formațiile daneze Viborg și Holstebro. Grupa A va avea însă cu siguranță români la start. Campioana Germaniei este antrenată de Herbert Muller, tehnicianul născut la Timișoara și care a pregătit în trecut și Rulmentul Brașov. Apoi, la Hypo și-ar putea face reapariția două handbalsite emblematice ale clubului, Simona Spiridon și Gabriela Rotiș. Cele două românce au primit oferte din partea clubului vienez să revină în activitate, iar șansele ca ele să accepte sunt foarte mari. Simona Spiridon s-ar afla în acest caz într-o ipostază inedită, avându-i ca adversari pe Herbert Muller, cel care i-a fost antrenor la naționala Austriei, și prietenii maghiari de la Gyor, trupă la care a activat cinci ani și pentru care a și evoluat într-o finală de Champions League.

Interesant de urmărit va fi și jocul Katarinei Bulatovic la Gyor, muntenegreanca reprezentând, probabil, cel mai important transfer înaintea sezonului următor, chiar dacă Vardar Skopje a făcut achiziții importante pe bandă rulantă. „Este prea devreme să vorbim despre apărarea titlului. Grupa în care vom juca este foartă bună, cu Hypo și Thuringer, care și geografic sunt aproape de Gyor. Acest lucru este ok și pentru fanii noștri, care vor putea să ne însoțească într-un număr important și în deplasare”, a declarat Tamas Szabo, reprezentantul campioanei Europei.

Cristina Neagu vs Jakob Vestergaard

Din punct de vedere al handbalui românesc, interesul în grupa B este stârnit de duelul dintre Cristina Neagu, ajunsă la Buducnost, și antrenorul Jakob Vestergaard, fostul tehnician al Oltchimului care va sta pe banca formației daneze FC Midjylland. Interul stânga a declarat în mai multe rânduri că a fost cucerită de stilul de lucru al antrenorului danez. De partea cealaltă, Vestergaard a primit o grea lovitură la Vâlcea când Neagu s-a accidentat, Cristina fiind considerată o jucătoare vitală de către danez. De altfel, după ce Oltchim a ieșit din Liga Campionilor, Jakob a spus că o cauză pentru ratararea finalei Ligii Campionilor a fost și absența Cristinei Neagu din echipă. În grupa B vor mai evolua MKS Lublin și câțtigătoarea turneului 2 de calificare, în care Ferencvaros este mare favorită. „Este o grupă puternică, cu siguranță nu va fi ușor pentru nimeni. Dar vorbim despre Liga Campionilor, iar dacă vrei să câștigi, trebuie să bați fiecare echipă. Cred că Buducnost poate să meargă mai departe decât a făcut-o în sezonul următor”, s-a exprimat Bojana Popovic, în prezent manager sportiv la Buducnost. Fosta mare handbalistă a și insistat pentru transferul Cristinei Neagu la Podgorica.

Tragere cu dedicație pentru Vardar Skopje

În grupele C și D vor evolua trei dintre favoritele Ligii Campionilor, Krim (grupa C), Larvik și, probabil, Vradar Skopje care va veni din calificări (grupa D). Echipa tripletei românești de care aminteam mai sus va evolua într-o grupă mai mult decât accesibilă, cu Metz, Savehof și probabil Byasen sau Leipzig, care se vor bate pentru poziția a patra în grupă în turneul de calificare. În grupa D, Larvik le-a mai primit pe Balonmano Bera Bera, formație la care va juca și Silvia Navarro, și Podravka. Această ultimă grupă ar veni ca o „mănușă” pentru Vardar Skopje, noua forță handbalistică apărută pe harta Europei după ce a transferat o echipă de vedete, în frunte cu Pineau, Dembele, Lekic sau Radicevic. Vardar trebuie să-și asigure însă locul într-un turneu de calificare cu Rostov și Fleury, ultima echipă la care activează și Ionela Stanca.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×