Cum au comentat Tomas Ryde și Ambros Martin tot ce s-a întâmplat în meciul România – Rusia. „Am luat decizii greșite”
Partida România – Rusia (18-27) a fost și un joc între cei doi selecționeri ai naționalei în acest ciclu olimpic. Ambros Martin a fost pe banca tricolorelor din 2016 și până în primăvară, iar după demisia acestuia a preluat comanda Tomas Ryde. „Ex”-selecționerul a câștigat net acest meci, chiar dacă timp de 40-45 de minute, România a fost egala Rusiei.
Ambros Martin s-a declarat fericit de faptul că naționala a ajuns în Main Round. „În prima repriză am avut niște probleme în ofensivă. Lucrurile au mers însă în apărare și mi-am dat seama că dacă vom menține nivelul, o putea scoate la capăt cu bine după pauză. Cheia a fost să nu ne pierdem răbdarea și calmul. Am adăugat încă două puncte importante în drumul spre semifinale”, a declarat Ambros Martin la conferința de presă după terminarea jocului.
Tomas Ryde a recunoscut superioritatea Rusiei la final, dar a lansat câteva săgeți și către arbitraj: „Arbitrii și-au schimbat nivelul în repriza a doua. Am avut și câteva jucătoare cu probleme, dar și niște probleme cu modul în care am antrenat eu, am luat decizii greșite. Trebuie să ne concentrăm acum pentru jocurile următoare”, a declarat Tomas Ryde.
România a rămas la zero puncte în Main Round, în timp ce Rusia și-a consolidat poziția de lider, cu 6 puncte. Cu încă o victorie în următoarele două jocuri cu Muntenegru și Spania, Rusia se califică în semifinale. Tricolorele nu mai au nicio șansă să ajungă în „careul de ași”, dar probabil că foarte puțini și-au imaginat că ar putea ajunge aici după ce au arătat în prima săptămână.