Cum își vede viitorul după debutul la Euro? Bianca Bazaliu: „Totul este în calculul meu, pentru că îmi doresc foarte mult să joc”

Redactor:
Marius Hutu
Cum își vede viitorul după debutul la Euro? Bianca Bazaliu: „Totul este în calculul meu, pentru că îmi doresc foarte mult să joc
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bianca Bazaliu și-a făcut debutul la un turneu final de senioare în semifinala cu Rusia a Campionatului European. Într-o discuție cu ProSport, handbalista de la CSM București a vorbit despre experiența venită pe neașteptate, dar și ce simte în acest moment când alte handbaliste din generația ei, cu care s-a luptat la junioare, precum Emily Bolk (Germania) și Djurdjina Jaukovic (Muntenegru), au ajuns elemente de bază ale echipelor naționale la care evoluează.

Interul stânga de 21 de ani a ajuns în Franța la mai puțin de 24 de ore după ce Cristina Neagu s-a accidentat grav la partida cu Ungaria. „Vestea convocării pentru fazele finale ale Campionatului European am primit-o trist, pentru că nu vroiam să vin în acest context. Dar într-un fel, m-am bucurat că sunt aici. Am avut emoții la început, este pentru prima dată când vin la o competiție oficială cu senioarele. Din punctul meu de vedere, când am intrat pe teren, am uitat de orice, însă nu a fost să fie. Nu s-a terminat totul, jucăm duminică pentru o medalie și ne dorim să o câștigăm„, a susținut Bianca Bazaliu.

Imediat cum a ajuns la Paris, jucătoarea a fost la discuții cu antrenorul Ambros Martin. „M-a întrebat cât de bine sunt pregătită și ce am făcut în ultima perioadă după ce am plecat de la națională. Eu mi-am continuat antrenamentele, a fost OK. Într-adevăr, am făcut mult antrenament fizic, dar am avut și câteva ședințe de pregătire de handbal la echipa de club”, ne-a povestit tricolora.

Bianca Bazaliu a vorbit și despre traseul României la Euro, cum l-a perceput din fața televizorului: „Toate meciurile le-am trăit cu sufletul la gură. Cel puțin în prima grupă au fost trei meciuri excelente, în a doua parte au fost trei jocuri așa și așa, dar a fost OK în final, tot ce contează este că România a ajuns între cele mai bune patru naționale din Europa”.

Interul stânga a declarat că nu nu simte o presiune suplimenatră pe umerii ei, chiar dacă lumea are așteptări mari de la ea. „Am venit aici să-mi fac jocul meu, dacă o să-mi iasă, totul va fi în regulă, vom vedea ce va fi”.

Considerată un posibil star mondial în urmă cu ceva timp, Bianca Bazaliu poate fi și un studiu de caz pentru lumea handbalului românesc, ăentru specialiști. În 2014, la Campionatul Mondial de junioare, interul stânga câștiga medalia de aur cu România. Mai mult, Bianca a fost desemnată cel mai bun inter în echipa ideală a turneului, ea câștigând o bătălie la distanță cu Djurdjina Jaukovic, în timp ce Emily Bolk a fost MVP. Cele două adversare ale românei joacă azi constant în Liga Campionilor și au ajuns jucătoare importante și la echipele naționale. De altfel, amândouă sunt propuse de EHF pentru a fi desemnate cel mai bun inter stânga în echipa ideală la Euro. Privind acum la drumul parcurs de cele trei handbaliste în ultimii 4 ani, Bazaliu a pierdut puțin ritmul și a rămas în urmă, deși este la rândul ei de 4 sezoane la o echipă de Liga Campionilor. „Am o părere de rău când văd că sunt multe fete din generația mea care joacă titulare, inclusiv la echipele de club. Nu am jucat atât de mult în toți acești ani, dar sperăm să fie totul în regulă”, a povestit Bianca.

Cum își vede interul stânga cu braț de fier viitorul în handbal? „Totul este în calculul meu, pentru că îmi doresc foarte mult să joc și vom vedea”, a tras concluzia Bianca Bazaliu.

  • „Cu Olanda va fi un meci foarte dificil pentru că este o medalie în joc. Și doi, dar și ele ne dorim să o câștigăm. Ele sunt foarte mult pe viteză, sunt micuțe, se mișcă foarte repede și din punctul meu de vedere este un joc foarte dificil”, Bianca Bazaliu, inter stânga

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Fără dubii! A costat doar 200.000 € și e ”cel mai mare câștig” pentru FCSB
Fără dubii! A costat doar 200.000 € și e ”cel mai mare câștig” pentru FCSB
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea…
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
"Avem dovada, oficial!". Adrian Mititelu anunţă lovitura care ar putea schimba calculele în Liga 2: "Este în actele depuse"
Amestecul MINUNE cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Amestecul MINUNE cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Gheo: - Rozi, vine imediat instalatorul. Dă-ți jos chiloții!
BANCUL ZILEI. Gheo: - Rozi, vine imediat instalatorul. Dă-ți jos chiloții!
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină de 100.000 de euro
Nu e prima dată când Călin Georgescu face salutul legionar. Surse: Potra i-a dat bani în campanie şi o maşină…
Craniile vikingilor ȘOCHEAZĂ cercetătorii! Ce au dezvăluit analizele
Craniile vikingilor ȘOCHEAZĂ cercetătorii! Ce au dezvăluit analizele
Imagini rare cu Monica, soţia lui Leonard Doroftei, din tinereţe. Cum arătau cei doi la începutul relaţiei
Imagini rare cu Monica, soţia lui Leonard Doroftei, din tinereţe. Cum arătau cei doi la începutul relaţiei
Detaliul BANAL care i-ar fi putut salva viața femeii de 35 de ani strivită de gheață. Cum putea fi evitată tragedia din Chiajna
Detaliul BANAL care i-ar fi putut salva viața femeii de 35 de ani strivită de gheață. Cum putea fi evitată…
Victorie pentru Călin Georgescu. Băsescu a detonat bomba finală: Nu poți să-i interzici
Victorie pentru Călin Georgescu. Băsescu a detonat bomba finală: Nu poți să-i interzici
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil!…
A murit actrița iubită de toți românii! Doliu imens în lumea filmului
A murit actrița iubită de toți românii! Doliu imens în lumea filmului
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Presa franceză consideră „un capriciu al lui Musk” plecarea fraţilor Tate din România
Presa franceză consideră „un capriciu al lui Musk” plecarea fraţilor Tate din România
2025: După cât timp se șterge o amendă de circulație din evidențe?
2025: După cât timp se șterge o amendă de circulație din evidențe?
Motivul pentru care Daniela Crudu nu și-a văzut fiul 2 zile după ce l-a născut. Ce s-a întâmplat
Motivul pentru care Daniela Crudu nu și-a văzut fiul 2 zile după ce l-a născut. Ce s-a întâmplat
×