Cuplu de campioni
Gabriela Szucs și Cristi Bud s-au cunoscut în primăvară, la un
meci de handbal, iar de atunci sunt împreună. Cei doi îndrăgostiți
nu vor fi însă azi împreună, dar fiecare speră să ridice cupe
deasupra capului, iar apoi să sărbătorească izbânzile într-o
vacanță.
Principalele evenimente sportive ale zilei de astăzi vor produce
emoții duble în familia Gabrielei Szucs și a fotbalistului Cristian
Bud. Oltchim și CFR luptă pentru trofeul Ligii Campionilor,
respectiv pentru titlul în Liga I. „Sper să ridicăm amândoi
trofeul. Campionatul la fotbal e mai important decât Liga
Campionilor la handbal. Ea e obișnuită cu astfel de meciuri. Are
acasă zeci de medalii. Eu sunt la început”, spune Cristi Bud,
contrazis fiind de Gabriela: „Cred că o finală de Liga Campionilor
nu se compară cu nimic. La noi va fi puțin mai greu decât la ei,
dar facem tot posibilul să luăm trofeul.”
Bud:
„Puteți reveni!”
Fotbalistul o încurajează pe Gabriela după înfrângerea de la
Viborg și își dezvăluie pasiunea pentru handbal. „I-am spus că nu e
imposibil să revină, mai ales că vor avea publicul alături de ele.
Știm amândoi ce înseamnă o înfrângere, pentru că am trecut prin așa
ceva. Mie îmi place handbalul de mic. Mergeam mult la handbal la
Baia Mare”, povestește Bud.
Îi țin pumnii lui Cristi și îl aștept să sărbătorim
împreună
Gabriela Szucs, handbalistă Oltchim
După meci voi fugi în vestiar să văd la televizor
Oltchimul
Cristi Bud, fotbalist CFR