CURAJ. Geiger a reacționat după ce a fost amendată de FRH: „Am ajuns în situația în care dreptul la liberă exprimare să ne fie luat. Din contră, să fim amendați pentru că spunem ce gândim!”
Melinda Geiger a reacționat pe pagina oficială de Facebook, după ce a fost amendată cu 1.000 de lei de Comisia de Disciplină a Federației Române de Handbal.
Handbalista s-a arătat contrariată de faptul că a fost amendată pentru declarații cu caracter jignitor la adresa publicului din Zalău, în timp ce spectatorii au scăpat fără sancțiuni!
Ce a spus Melinda Geiger:
„Am reușit performanța de a fi amendată pentru >, dar acel > scapă gratuit pentru infracțiunea comisă. Am urmărit înregistrarea TV a meciului și scandările rasiste la adresa colegei mele Allison Pineau se aud clar! Inclusiv președintele Federației Române de Handbal a declarat în presă faptul că la acel meci au fost scandări rasiste. Din păcate, trăim într-o societate în care interesele personale ale unora sau altora primează în fața respectului față de un sportiv care aduce respect sportului românesc. Am ajuns în situația în care dreptul la liberă exprimare să ne fie luat, din contră, să fim amendați pentru că spunem ce gândim!„
Comisia de Disciplină a FRH a fost sesizată de HC Zalău, după ce interul stânga a postat un mesaj destul de dur la adresa spectatorilor din localitate.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?