Curaj și baftă, fetelor! România își stabilește cartierul general pentru CM la Novi Sad. Prezentarea adversarelor
România își stabilește de azi cartierul general la 170 km de Timișoara, la Novi Sad, acolo unde va înfrunta doi adversari de cinci stele (Ungaria și Germania), alți doi care trebuie bătuți obligatoriu (Tunisia și Cehia) și vor juca un meci cu o națională exotică (Australia)
România se va baza în Serbia pe un lot a cărui medie de vârstă este de 26 de ani
Naționala feminină ajunge azi la Novi Sad, localitatea care va găzdui meciurile din grupa D, iar spre seară va efectua și un antrenament de acomodare pentru partida de debut de mâine, cu Tunisia. Acest meci, dar și ultimul din grupă cu Cehia sunt prioritate pentru selecționata României, în sensul că trebuie câștigate. Partidele de cinci stele, cu Germania și Ungaria, sunt programate la mijlocul săptămânii viitoare, iar Australia nu reprezintă mai mult decât un adversar exotic.
Gheorghe Tadici deplasează la Campionatul Mondial un lot a cărui medie de vârstă este de 26 de ani, structurat în trei: jucătoare de mare experiență, noua generație (24-25 de ani) și un trio care va asigura schimbul următor, adică Dedu, Perianu și Buceschi. Obiectivul României, nedeclarat, este cel puțin o accedere în sferturile de finală, după ce la ediția precedentă s-a clasat doar pe locul 13.
Cu cine jucăm în grupa D
Tunisia (7 decembrie, ora 20:15)
Selecționata africană este un adversar constant al României la Campionatele Mondiale. Cele două naționale s-au aflat față în față și la ultimele trei turnee finale, de fiecare dată tricolorele având câștig de cauză. Totuși, dacă în Franța (2007) și China (2009) prima reprezentativă s-a impus clar, cu 39-21, respectiv 39-22, la Mondialul din Brazilia s-a înregistrat o victorie cu emoții, 30-28.
Vedeta: Mouna Chebbah (Viborg)
Australia (9 decembrie, ora 20:15)
Australia este practic un adversar de antrenament pentru toate celelalte componente ale grupei D. România nu a întâlnit niciodată reprezentanta Oceaniei la un Campionat Mondial
A deplasat în Serbia un lot cu foarte multe jucătoare tinere
Germania (10 decembrie, ora 18:00)
Campioană mondială în 1993, Germania nu este un adversar de care să ne aducem aminte cu plăcere, cel puțin în ultimii ani. În 2007, tricolorele au pierdut în fața acestei reprezentative medalia de bronz, după o finală mică de neuitat. Cu câteva minute înainte de final, România a avut șase goluri avans, dar a fost egalată în ultimele secvențe. În prelungiri, Germania s-a impus cu 36-35. Tricolorele au pierdut și duelul de anul trecut de la Euro, cu 25-23, în urma căruia au terminat pe locul 10.
Vedete: Clara Woltering (Buducnost), Susann Müller (Leipzig)
Ungaria (12 decembrie, ora 20:15)
Fără îndoială, meciul cu vecinii de la Vest este și derby-ul grupei. Cele două naționale, rivale vechi, și-au împărțit victoriile importante în ultimul deceniu.
România s-a impus cu 31-25 în ultima partidă directă la un CM, în 2009, dar și în semifinala de la St. Petersburg (2005), cu 26-24. În schimb, Ungaria a câștigat ultima partidă oficială, 25-19 chiar la Novi Sad (Euro 2012), rezultat care a decis și calificarea în semifinale.
Vedete: Anita Görbicz (Györ), Zsuzsanna Tomori (Ferencvaros)
Cehia (13 decembrie, ora 20:15)
Cehia revine la un Campionat Mondial după o pauză de 10 ani, însă în ultimul deceniu există un duel important pe care România l-a dat cu această reprezentativă. Tricolorele au eliminat Cehia în barajul pentru calificarea la CM 2005, cel în care au obținut la final și medaliile de argint.
Vedeta: Barbora Ranikova (Metz)
Lotul României pentru CM
Paula Ungureanu 33 portar HCM Baia Mare
Talida Tolnai 34 portar Krim Ljubljana
Denisa Dedu 19 portar Corona Brașov
Valentina Ardean 31 extremă Cetate Deva
Nicoleta Dincă 25 extremă SCM Craiova
Ada Nechita 30 extremă HCM Baia Mare
Laura Chiper 24 extremă Corona Brașov
Aneta Pîrvuț 24 extremă HCM Baia Mare
Oana Manea 28 pivot Krim Ljubljana
Crina Pintea 23 pivot HC Zalău
Georgiana Ciuciulete 26 pivot HC Zalău
Cristina Neagu 25 inter Buducnost
Eliza Buceschi 20 inter HCM Baia Mare
Aurelia Brădeanu 34 inter Corona Brașov
Luciana Marin 25 inter HCM Baia Mare
Gabriela Perianu 19 inter Dunărea Brăila
Adriana Țăcălie 24 inter Corona Brașov