Cvetkovic, dat afară de la HCM
Chiar înaintea meciului cu Ciudad Real din Liga Campionilor
(mâine, ora 20:00), HCM Constanța s-a despărțit de antrenorul sârb
Jovica Cvetkovic. Decizia a fost luată în urma evoluțiilor slabe
din startul sezonului, dar și a comunicării deficitare dintre banca
tehnică și echipă.
„Am decis să ne despărțim de Cvetkovic pentru că echipa nu a
jucat aproape deloc și rezultatele nu au fost cele așteptate. Am
ținut cont că antrenorul nu putea comunica așa cum trebuie cu
jucătorii și, totodată, de faptul că sârbul a decis să nu continue
linia pe care HCM a jucat cu Zoran Kurteș la conducere”, a declarat
directorul executiv al echipei de pe litoral, Nurhan Ali.
Oficialii constănțeni au anunțat că despărțirea s-a făcut pe
cale amiabilă și s-a decis ca tehnicianul, drept compensație, să
primească în avans două salarii.
Echipa va fi pregătită în continuare de cuplul Eden Hairi și
Alexandru Buligan, foștii secunzi ai lui Cvetkovic. „Hairi va fi pe
foaie principal, dar la relațiile existente între cei doi nu
contează acest lucru”, a spus Ali Nurhan.
CLASAMENT GRUPA D
1. Zagreb 3 2 1 0 94-77 5
2. Ciudad Real 2 2 0 0 59-42 4
3. Flensburg 2 1 0 1 48-49 2
4. St. Petersburg 3 1 0 2 83-94 2
5. HC Bosna 2 0 1 1 53-58 1
6. Constanța 2 0 0 2 45-62 0
8 meciuri a
stat Cvetkovic pe banca HCM-ului
Articol publicat de Cristian
Banciu