„Dă-mi un semn!”

Cristian Gațu a intrat cu pași mărunți în catedrala din Osijek, ca un om apăsat de griji. Lăcașul de cult impresionant, purtând hramul sfinților Petru și Pavel, l-a întâmpinat cu penumbră și liniște îngerească. Deloc întâmplător, numele primului apostol i-a readus aminte de omul care i-a fost părinte și model, fostul gazetar sportiv de mare ținută Petre Gațu. Președintele FRH a regăsit, în tăcerea aceea pătrunzătoare, un strigăt-rugăminte păstrat peste timp: „Dă-mi un semn!”…

… În 1974, cu puțin timp înainte de a pleca la turneul final al Campionatului Mondial, Cristian Gațu suferea o mare pierdere: tatăl său se stingea răpus de o boală necruțătoare. Răvășit de întrebări – „voi putea juca?, voi fi în stare să-mi ajut colegii?, mai are rost să merg la Mondiale?” – liderul naționalei ce cucerise în 1970 titlul mondial a căutat răspunsurile în singurul loc posibil: la mormântul tatălui său. Acolo, în liniștea apăsătoare, virtuozul handbalist a ridicat privirea spre cer și a clamat: „Dă-mi un semn!”. A aprins o lumânare și deși afară era un vânt teribil flacăra a continuat să ardă protejată de o taină mistică. Atunci a știut că trebuie să meargă la Mondialele de la Paris unde aurul este ca și rezervat…

Osijek 2009. Președintele FRH și-ar dori să știe ce-i rezervă viitorul naționalei masculine, dar acel „Dă-mi un semn!” rămâne de data aceasta fără replică. Răspunsul îl află abia astăzi, după jocul cu Slovacia, cel mai important din ultimii 14 ani pentru tricolori. Un loc între primele 12 echipe ale lumii ar fi, pentru generația actuală, aproape la fel de mult ca o finală mondială jucată pe vremea lui Gațu, Gruia sau Birtalan.