„Dacă Oltchim pierdea la 8-10 goluri, **era greu pentru Voina să mai rămână la Vâlcea!”

Președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu a declarat duminică,
pentru MEDIAFAX, la finalul partidei cu Gyor ETO (22-26), că a avut
emoții până la final pentru calificarea de pe primul loc a echipei
de handbal feminin în grupele principale ale Ligii Campionilor.

„A fost un meci plin de emoții, iar obținerea primului
loc a venit chiar la final. Mă bucur pentru rezultat, chiar dacă e
înfrângere, pentru că ne situează pe primul loc și ne dă statut de
cap de serie la tragerea la sorți, de marți, de la Linz. E o cinste
pentru orice echipă să câștige o grupă din Liga Campionilor și cred
că mai departe vom avea parte de adversare puțin mai abordabile din
acest motiv”,
a declarat Ioan Gavrilescu, pentru
MEDIAFAX.

Conducătorul clubului vâlcean a făcut referiri și la tragerea la
sorți pentru grupele principale, din 19 ianuarie. „Toate
echipele au valoare, dar personal, în această fază a competiției,
nu aș dori să întâlnim Dinamo Volgograd. Este o echipă care joacă
foarte dur, brutal, iar noi avem un joc mai tehnic și tocmai de
aceea nu ar fi indicat să ne întâlnim acum. Avem șansele noastre și
le vom folosi la maximum. Sper că și fetele au înțeles după acest
meci de la Gyor cât de important este să nu te lași pe ultimele
minute. Au intrat pe teren cu gândul că deja sunt pe locul 1 și se
va rezolva totul de la sine. Am fost la un pas să încheiem pe locul
doi, dar și-au revenit la timp și au dres busuiocul, cum se spune.
Mai vreau să remarc și maniera utracorectă de arbitraj, care a
contat enorm în condițiile unui meci cu asemenea miză”,
a
spus Gavrilescu.

Președintele CS Oltchim a mai precizat că succesul calificării
de pe primul loc al grupei C ar trebui să oprească speculațiile pe
tema demiterii antrenorului Radu Voina. „Au fost multe
speculații în ultimul timp, dar cu atât au rămas toți – speculații.
Sigur că era greu pentru Radu Voina să mai continue dacă acest meci
era pierdut la 8-10 goluri, însă acum mi se pare corect să aibă
parte de toate șansele până la final, dacă echipa a încheiat pe
primul loc”,
a încheiat Ioan Gavrilescu.

Cu 8 puncte acumulate în șase jocuri, Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a
calificat în grupele principale de pe locul I al grupei preliminare
C, fiind cap de serie la tragerea la sorți, din 19 ianuarie.

Sursa:
MEDIAFAX

Publicat: 17 01. 2010, 20:48
Actualizat: 17 01. 2010, 22:35