Ioan Gavrilescu a declarat că toată lumea este deja cu gândul la finala Ligii Campionilor, uitând că cel mai important meci pentru campioana României la handbal feminin este returul cu Gyor ETO, din semifinalele competiției.
„Pentru noi contează să ne calificăm în finala Ligii Campionilor, iar apoi vom vorbi și de finală. Toată lumea e concentrată doar pe finală, se fac planuri, cum vor ajunge la București la meci etc. Dar să nu uităm: cel mai important meci pentru noi e returul cu Gyor. Dacă ne vom califica în finală, dar o vom pierde, nu va fi o așa de mare tragedie. Obiectivul va fi îndeplinit! Dar dacă nu ne vom califica în finală, pentru Oltchim va fi o foarte mare tragedie, după rezultatul bun scos în tur, la Gyor, 25-25”, a spus Gavrilescu pentru Mediafax
„Mă așteptam să se califice Viborg”
„Mă așteptam să se califice Viborg în finală, nu e o echipă care să piardă la multe goluri, iar după ce a câștigat în tur la șase goluri, parcă a și lăsat-o mai moale în repriza a doua din Norvegia. Preferam Larvik în finală, era mai accesibilă, cu o linie de nouă metri mai slabă ca și cea de la Viborg, dar acum asta e!”, a precizat Gavrilescu.
Deținătoarea trofeului, formația daneză Viborg HK, este prima finalistă a Ligii Campionilor, deși a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, de echipa norvegiană Larvik HK, scor 27-26 (10-13), în manșa a doua a semifinalelor. În tur, Viborg HK a câștigat pe teren propriu, cu scorul de 27-21.
Meciul retur cu Gyor ETO este programat duminică, de la ora 17.15 (în direct pe ProTV).
Finala Ligii Campionilor va avea loc în dublă manșă, în 8-9 mai (turul), respectiv 15-16 mai (returul).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER