Dacă Steaua nu e… nimic nu e!** Bucureștenii nu s-au înghesuit la meciul HCM-ului!

În pofida apelurilor făcute de șefii HCM-ului, bucureștenii nu s-au înghesuit aseară la meci

Petre Cozma a trăit cu sufletul la gură partida din Polivalentă

Atmosferă ca la teatru. Cam așa poate fi explicată prestația publicului prezent la partida HCM Constanța – Veszprem. Gălăgie au făcut doar membrii galeriei venite de la Constanța, în rest spectatorii au preferat să urmărească în liniște galopul de sănătate al campioanei maghiare. La meci au ajuns doar vreo 2.500 de spectatori (Polivalenta are o capacitate de 5.000 de locuri), cu mult sub așteptările oficialilor, care mizau pe aportul publicului, chiar dacă echipa era în „deplasare”. Așa cum au făcut la meciurile din trecut ale Stelei.

Dacă iubitorii de handbal au trăit relaxat partida, în schimb, Petre Cozma, tatăl regretatului pivot Marian Cozma, a avut sufletul încărcat de amintiri. A venit cu emoție la sală știind că la București a ajuns echipa la care Marian a cunoscut cele mai mari satisfacții și a fost urmat de copiii și juniorii de la școala de handbal care îi poartă numele fostului internațional. Cele două formații au jucat și în memoria lui „Păsărilă”, iar bannere cu mesaje „Marian, iartă-ne!” au împânzit Polivalenta.

5 autocare cu suporteri de la Constanța au sosit aseară la București

Veszprem a rămas neînvinsă în confruntările din Ligă cu echipele din România, Dinamo, Steaua și HCM. În total, a adunat 7 victorii

Constanța a rămas într-un singur portar din minutul 17, după ce Stănescu l-a faultat pe Ugalde

Fanii HCM-ului au declanșat în repriza secundă „răfuiala” cu Farul și Hagi

Publicat: 04 10. 2012, 08:27
Actualizat: 04 10. 2012, 08:28