Handbalistul dinamovist Dan Savenco, una dintre figurile importante ale echipei care scrie istorie în actualul sezon de Liga Campionilor, a povestit într-un interviu despre experiența șocantă pe care o trăiește în noua sa aventură, fiind detașat, pe perioada stării de urgență, de către Clubul Sportiv Dinamo la Secția de Poliție 24 din București.
Secția este localizată în Ferentari, una dintre zonele rău famate ale Capitalei, iar sarcinile lui Savenco sunt acelea de a supraveghea în spațiul public respectarea și aplicarea măsurile de urgență impuse prin ordonanță militară.
Sportivul în vârstă de 34 de ani a rămas impresionat de ceea ce trăit printre locuitorii zonei și spune că nu și-a închipuit că poate fi atât de rău.
„Am o săptămână ca polițist deja. Și, bineînțeles, am ajuns pe celebra Alee a Livezilor. Omule, e favelă! Nu poți să-ți închipui exact, nu poți să descrii în cuvinte, uitați-vă pe net și apoi înmulțiți cu o sută ca să vă dați seama de realitate. Când am intrat pe stradă, am văzut șobolani mai mari ca o mâță.
La început, am fost cu mașina, cu Loganul, dar ăsta e lux, când mergi la patrulare orice se poate întâmpla. Nu se gândește nimeni că ești sportiv, poți să fii și Messi. Am văzut ce nu credeam că există și ceea ce nu cred că o să mai văd în viață.
Te înfurii, ți-e milă, ți-e teamă, ți-e scârbă, sunt atâtea sentimente ce te năpădesc. Vrei să ajuți, vrei să fugi, nu-ți vine să crezi, dar e un coșmar real. Ceea ce vedeți la TV din filmele americane, din ghetouri, sau viața la țară, în zone sărace. E pistol cu apă, pe lângă ce e în Aleea Livezilor, a declarat Dan Savenco pentru Libertatea.
Pentru Savenco este o lecție de viață ceea ce trăiește în noua sa experiență. Mai mult, handbalistul spune că viața trăită de locuitorii ghetoului este cu adevărat o luptă continuă, care nu se compară cu cele din sport.
„Când am ieșit de acolo, le-am spus polițiștilor: Voi, care patrulați pe aici, care trebuie să rezolvați conflicte aici, voi sunteți eroi! Lumea vă înjură, dar cum naiba puteți trăi în stresul ăsta continuu? Am crezut că tot ce arată la TV e supradimensionat, dar realitatea rea n-o știe nimeni cu adevărat până nu ajungi aici
În Ferentari, am crezut inițial că am ajuns la facultate, înainte să fac liceul. De fapt, să reziști acolo e mai greu decât să-l învingi pe Karabatic și tot PSG-ul lui”, a mai punctat Savenco.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER