Danemarca – Egipt, un sfert de finală cu o desfășurare incredibilă la Campionatul Mondial de Handbal Masculin 2021. Jocul a avut trei „drame”

Danemarca este prima semifinalistă la Campionatul Mondial de Handbal Masculin 2021, după ce a învins Egipt, țara gazdă, cu 39-38, în urma aruncărilor de departajare de la 7 metri. Pe final s-au consemnat nu mai puțin de trei momente incredibile, adevărate „drame” din punct de vedere al jocului sportiv.

Danemarca – Egipt, un meci cu trei „drame” la Campionatul Mondial de Handbal Masculin 2021

Sfertul de finală Danemarca – Egipt va rămâne, probabil, în istoria Campionatelor Mondiale prin dramatismul care a caracterziat disputa pe final. Până în ultimul minut din timpul regulamentar a fost un joc destul de echilibrat. Ambele reprezentative au condus în prima repriză, ambele au avut avantaj și în partea secundă și șanse de a se impune în 60 de minute. În ultimul minut s-a intrat la scorul de 28-27 pentru Egipt.

Momentul nr. 1. Nebunia a început cu 28 de secunde înainte de final, imediat după ce Danemarca a egalat. Egipt a avut șansa atacului final, dar gazdele au făcut schimbare greșită! Mamdouh Shebib, jucătorul echipei Dinamo, a intrat mai repede în teren, înainte ca un coleg să vină la schimbare. A primit eliminare de 2 minute, iar atacul a revenit Danemarcei. Neașteptat, nordicii au jucat foarte slab această ultimă fază, nu au marcat, astfel că s-a intrat în prelungiri.

În primele 10 minute, campioana mondială en-titre a fost aproape permanent la conducere și părea că a scăpat în învingătoare. De altfel, nordicii s-au și bucurat la scorul de 34-33, după ultima acțiune, crezând că s-au calificat.

Momentul nr. 2. Mikkel Hansen a făcut însă o gafă enormă, chiar dacă până atunci a fost unul dintre cei mai buni jucători ai meciului, cu 9 goluri. Cu 2 secunde înainte de final, el a aruncat mingea spre extrema dreaptă, după un fluier al arbitrilor, care sancționaseră reprezentativa lui Jacobsen cu joc pasiv. După un arbitraj video, Mikkel Hansen a primit cartonaș roșu, chiar dacă între fluier și decizia lui de a arunca mingea a fost vorba doar de o fracțiune de secundă. Momentul a fost interpretat ca un comportament nesportiv, deoarece starul de la PSG a aruncat mingea și a împiedicat Egiptul să intre în posesie. „Faraonii” nu ar mai fi avut nicio șansă să înscrie, dar au primit 7 metri. Au egalat la 34-34 și au urmat alte 10 minute de prelungire.

Momentul nr. 3. În minutul 79:59, la scorul de 35-34 pentru Egipt, s-a consemnat și a treia dramă. Mathias Gidsel a încercat să execute o aruncare liberă, dar egipteanul El-Masry nu a păstrat distanța și a făcut un pas înainte. S-a apelat din nou la arbitraj video. Egipteanul a primit cartonaș roșu, iar Danemarca, 7 metri. S-a restabilit egalitatea, astfel că s-a ajjuns la aruncările de departajare pentru stabilirea primei semifinaliste.

La 7 metri, portarul Niklas Landin a demonstrat încă o dată de ce este cel mai bun handbalist al lumii. A apărat două aruncări ale gazdelor, iar Danemarca s-a calificat cu 39-38 la final!

Publicat: 27 01. 2021, 21:27
Actualizat: 27 01. 2021, 21:28