Echipa de handbal feminin Danubius Galați a ratat, duminică, în deplasare, accederea în optimile de finală ale Cupei Cupelor, după ce a fost învinsă de campioana Spaniei, Balonmano Bera Bera, și în manșa retur din turul trei al competiției.
Duminică, ibericele s-au impus cu scorul de 22-19 (13-12). Partida tur s-a disputat tot în Spania, Danubius dându-și acordul pentru jucarea ambelor manșe în deplasare. În meciul de sâmbătă, Balonmano Bera Bera s-a impus, cu 26-23 (13-12). Cu scorul general de 48-42, campioana Spaniei a obținut calificarea în optimile de finală ale Cupei Cupelor.
În această fază a competiției vor mai intra echipele de pe locul trei din grupele Ligii Campionilor.
Danubius Galați a fost singura echipă feminină românească în Cupa Cupelor.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER