Dărâmată! Nora Mork trece printr-o perioadă de calvar, asemănătoare cu ce a trăit Cristina Neagu în urmă cu câțiva ani. „Este pentru prima dată când simt că îmi pierd inima și motivația”

Norvegia va trebui să-și apere titlul Campionatul European de handbal din Franța (30 noiembrie – 16 decembrie) fără Nora Mork. Interul dreapta de la Gyor trebuie să suporte o nouă intervenție chirurgicală.

Nora Mork (27 ani) nu mai joacă handbal din februarie, după o ruptură a ligamentelor, în urma partidei Gyor – Nykobing în Liga Campionilor. Una din cele mai valoroase jucătoare ale lumii, Mork era în recuperare și gata să revină pe teren! Doar că visul de a fi din nou pe teren s-a năruit, s-a prăbușit precum un castel de nisip. „Am fost atât de aproape de a mă reîntorace, luni (n.r. ieri) trebuie să-mi reiau antrenamentele. Am fost 99% sigură că voi juca la Euro, dar ar fi fost prea frumos pentru a fi adevărat. Este pentru prima dată când simt că îmi pierd inima și motivația. Pentru moment, sunt doar o jucătoare de handbal care nu joacă handbal„, a declarat handbalista de la Gyor pentru TV2.

Nora Mork are nevoie de o nouă intervenție chirurgicală la menisc, astfel că va lipsi alte câteva luni de pe teren. De această dată, temerile interul dreapta sunt uriașe, iar viitorul ei a devenit acoperit de ceață: „Nu știu dacă să mai îndrăznesc să cred sau să mai sper. Pur și simplu, nu știu ce va urma. Acum două săptămâni, la un antrenament am simțit o durere, dar speram să nu fie decât o întindere. De data asta este meniscul. Mă aștept la ce e mai rău și cred că vor urma alte 6 luni pe margine”.

Jucătoarea din naționala Norvegiei și a formației Gyor traversează un adevărat coșmar, o perioadă prin care a trecut și Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii în 2010, 2015 și 2016. Din fericire, interul stânga a avut tăria să depășească momentele de groază din perioada 2011-2013, iar din momentul în care a reînceput să joace handbal la Buducnost, a urcat treptat din nou la cel mai înalt nivel.

Norvegia și România sunt adversare la Campionatul European de handbal 2018, în cadrul Grupei. Meciul va avea loc la Brest, în 5 decembrie.

 

Publicat: 02 10. 2018, 09:19
Actualizat: 02 10. 2018, 13:29