David și Goliat!

La revenirea la un CM după o pauză de 14 ani, România va înfrunta o națională a Franței înțesată de vedete. Dintre toate se distinge însă Nikola Karabatic, un „monument” al handbalului pentru francezi.

Fiul unui fost portar al naționalei Iugoslaviei, croatul Branko Karabatic, și al sârboaicei Lala, Niko trăiește doar pentru handbal. De altfel, prin prisma originilor, Karabatic se așteaptă la o susținere importantă în Croația. „Aveam 7 sau 8 ani când îmi doream să ajung cel mai bun jucător din lume. Îi priveam apoi pe Volle, Lathoud și Richardson în 1995, ei mă faceau să visez. Știam că în câțiva ani va fi rândul meu, că generația mea va trebui să aducă și ea la rândul ei medalii Franței. Handbalul este cel mai frumos sport care există, deoarece toată lumea se apără și atacă”, povestește Karabatic.

Starul francez susține că a suferit enorm din cauză că handbalul era un sport de echipă de mâna a doua în Franța, în comparație cu fotbalul și rugby-ul: „Eram foarte răutăcios când eram mic, voiam să să existe doar handbalul, mă uitam la toate meciurile posibile. Știu că în lumea handbalului există jucători care sunt mai tehnici decât mine, care au o forță de aruncare mai mare și care sunt mai rapizi. Ceea ce pe mine mă deosebește de ei este ambiția. Afirmația care mă sperie cel mai mult? «Ești cel mai bun jucător din lume.» Mi-e frică. Poate nu mă pot ridica la nivelul așteptărilor. Cel mai mult îmi place când aud despre mine că nu mă comport ca o vedetă arongantă. Dacă despre mine s-ar spune că sunt un arogant, m-ar durea sufletul”.

Francezul ne vede după Slovacia

Karabatic a vorbit și despre adversarele din grupa A. Francezul ne vede cu a treia șansă, după Ungaria și Slovacia, susținând însă că toate aceste trei jocuri trebuie câștigate. Argentina și Australia au fost catalogate mai degrabă echipe exotice.

„Fluturașul”

Considerat cel mai valoros jucător din lume, puternicul Karabatic (1,95 m și 102 kg) va fi luat la țintă în această seară de cel mai „firav” român, extrema George Buricea (1,84 m, 80 kg).

Fiind folosit pe post de „fluturaș”, adică apărătorul avansat din centrul defensivei în sistemul „5 plus 1″ folosit în general de România, Buricea (foto) va avea misiunea de a o bloca pe vedeta francezilor. Duelul pare inegal, deși constănțeanul are la activ destule ciocniri cu jucători de talie mondială. Buricea s-a mai întâlnit cu Karabatic în 2006, atunci când Kiel a venit la Constanța, în grupele Ligii Campionilor.

La echipa germană, francezul e însă folosit pe post de inter stânga, astfel că prea puțin a ajuns în clinciuri cu Buricea, care a fost însă paznic la un alt nume mare, suedezul Loevgren.

Publicat: 17 01. 2009, 08:08
Actualizat: 17 01. 2009, 14:39