De ce EHF ar trebui să-i acorde un wildcard echipei Dinamo în viitoarea ediție a Ligii Campionilor. Reprezentanta României are al 12-lea punctaj realizat în ultimele trei sezoane în competiție

Faza in meciul de handbal masculin dintre Dinamo Bucuresti si Steaua Bucuresti, contand pentru Liga Zimbrilor, disputat in Sala Dinamo din Bucuresti, joi 5 martie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

În timp ce în România lucrurile sunt încă nelămurite în privința sezonului 2019-2020, în Europa se încinge lupta pentru un loc în viitorul sezon al Ligii Campionilor. Competiția se va reduce din toamnă de la 28 la 16 formații, adică în procent de 42,5%, astfel că se va transforma într-una exclusivistă. Dinamo visează, totuși, că se va regăsi în acest grup select, iar după cifrele din ultimii ani chiar pare îndreptățită să solicite un wildcard.

Exceptând campioanele din primele nouă națiuni plus un loc atribuit națiunii aflate pe locul 1 în Cupa EHF (Germania în cazul de față), accesul celorlalte echipe din Europa care consideră că pot evolua în Liga Campionilor este foarte complicat. Inclusiv Montpellier, formație care a câștigat trofeul în 2018, este în mare încurcătură.

Wisla Plock (Polonia) este una dintre echipele care și-a manifestat intenția de a solicita un wildcard. Numărul celor care încearcă să intre pe lista scurtă de șase invitații este deja impresionant. Din Franța, trei echipe și-au depus candidatura, Nantes, Nimes și Montpellier. Pick Szeged, Sporting, Brest Meshkov, Motor Zaporojie, Celje Lasko, Kadetten și Elverum vor la rândul lor un loc în cea mai tare competiție europeană. Dinamo are la rândul ei acest obiectiv, dar în timp ce alții își fac deja lobby în acest sens, trupa din Ștefan cel Mare încă are nevoie de o confirmare că este pe locul 1 în România în sezonul 2019-2020.

Dinamo, al 12-lea punctaj în Liga Campionilor, în ultimele trei sezoane

Actuala campioană a României chiar pare îndreptățită să primească un wildcard în viitoarea ediție a Ligii Campionilor, fiind totuși greu de crezut că nu va avea poziția 1 în România la finalul sezonului 2019-2020. Dincolo de faptul că a fost neînvinsă în ultimul sezon și a fost eliminată de EHF din competiție fără mai juca optimile de finală cu PSG, Dinamo are un punctaj pe ultimele trei sezoane care o plasează în Top 12.

În perioada 2017-2020, cele trei sezoane care în mod normal ar trebui să fie un criteriu pentru acordarea de wildcard-uri, Dinamo deține al 12-lea punctaj în Liga Campionilor, cu 37 de puncte. Bine, s-ar putea spune că „alb-roșiii” au acumulat toate aceste puncte în grupele secundare, dar tot de aici au plecat în edițiile anterioare și formații precum Motor Zaporojie, Nantes, Montpellier, Kristianstad și Elverum, fiind promovate în „Elită” pe baza rezultatelor obținute la acest nivel. Reprezentanta României urma să facă pasul la rândul ei spre elită, iar acum ar fi cazul ca Federația Europeană să-i acorde o șansă pentru a confirma la un nivel mai sus.

Dintre echipele care aspiră la un wildcard, adică de la locurile 11 în jos pe tablou în Liga Campionilor, Dinamo ar fi devansată la punctajul pe ultimele trei sezoane în Liga Campionilor de Pick Szeged – 61 puncte, Montpellier – 53 puncte, Nantes – 44 puncte și Sporting Lisabona – 40 puncte. Așadar, campioana en-titre a țării ar avea un loc 15 pe grilă.

Dacă se va ține cont însă de recomandarea Forumului Cluburilor, care se va întruni mâine prin videoconferință, nicio națiune nu va avea mai mult de două reprezentante în Liga Campionilor, ceea ce înseamnă că Dinamo ar mai avansa un loc pe grilă. În calculul de mai sus, Franța ar avea trei echipe cu PSG calificată direct.

Din punct de vedere al Ranking-ului EHF pentru 2020-2021, România este devansată de Belarus, Ucraina și Suedia (națiunile care nu au loc asigurat loc în Liga Campionilor). Campioanele sunt Meshkov Brest, Motor Zaporojie și Alingsas, dar ultima nu are foarte multe argumente de a intra în acest calcul. După România, ar mai fi în cărți Celje Lasko, Kadetten și Elverum. Campioana Sloveniei are doi ași foarte importanți. În primul rând, ocupă locul 6 într-un clasament all-time al participărilor în Liga Campionilor, de când întrecerea este organizată de EHF. Apoi, președintele Forumului Cluburilor de Handbal de la masculin, organism de care EHF ține seama, este Gregor Planteu, el provenind din cadrul grupării Celje Lasko. Fără doar și poate, lobby-urile de care cluburile vor avea parte în perioada următoare, va conta destul de mult. Plecând de la ideea că a doua reprezentantă a Franței, cel mai probabil Nantes, plus Pick Szeged nu au cum să lipsească din Liga Campionilor, pentru celelalte patru wildcard-uri ar urma să se lupte Wisla Plock, Sporting, Brest Meshkov, Motor Zaporojie, Dinamo și Celje Lasko.

Punctele realizate de cluburi în ultimele trei sezoane, fără a ține însă cont și de coeficienții obținuți pe baza promovării în fazele superioare. Schimbările nu ar fi totuși semificative, pentru că în competiție au avansat cam aceleași 8-10 formații (Barcelona, PSG, Vardar Skopje, Pick Szeged, Flensburg, Veszprem, Vive Kielce, Montpellier, Nantes):

  • PSG                             79 puncte
  • FC Barcelona                78
  • Veszprem                     72
  • Vardar Skopje               63
  • Pick Szeged                  61
  • Flensburg                     57
  • Vive Kielce                  56
  • Montpellier                   53
  • Nantes                          44
  • THW Kiel                    40
  • Sporting                        40
  • Dinamo                        37
  • Wisla Plock                  36
  • Rhein Neckar Lowen     33
  • Motor Zaporojie            33
  • Skjern                           29
  • Meshkov Brest              28
  • Elverum                        26
  • Kristianstad                  22
  • PPD Zagreb                  22
  • Chekhovskie                 21
  • Tatran Presov                21
  • Celje Lasko                  20
  • Aalborg                        20
  • Silkeborg                      18
  • Besiktas                       17
  • Bidasoa                        17
  • Kadetten                       14
  • FC Porto                       14
  • Ademar Leon                12
  • Cocks                           12
  • Gorenje Velenje            12
  • Savehof                        12
  • GOG                            9
  • Metalurg Skopje            7
  • Rabotnik                       6
  • Thun                            1

Dinamo este pe locul 16 și într-o ierarhie a cluburilor din Europa la francezi

Există însă și alte ierarhii de care Federația Europeană ar putea ține cont atunci când va acorda wildcard-urile. Deși nu este un clasament oficial, cel întocmit și actualizat permament de fracezii de la Euro Top Teams poate fi, de asemenea, un mic reper. Ultima ierarhie a fost publicată la data de 25 aprilie, după anunțurile EHF în privința competițiilor europene din acest sezon, iar Dinamo ocupă locul 16, fiind în urcare cu 24 de poziții! Înainte sunt însă două echipe, Fuchse Berlin și Rhein Neckar Lowen, care nu vor fi în cărți pentru a participa în această ediție în Liga Campionilor. Clasamentul este determinat de rezultatele obținute de cluburi în Liga Campionilor, Cupa EHF și Challenge Cup.

Cum va gestiona EHF acordarea wildcard-urilor? În următoarele săptămâni se vor face „cărțile”.

 

Publicat: 10 05. 2020, 22:33
Actualizat: 13 05. 2020, 13:28