Primele roade ale investițiilor în Centrul de Excelență de la Sighișoara s-au văzut ieri, la meciul de debut al României cu Polonia, din cadrul CE.
Tineretul țării noastre a evoluat curajos în fața unei echipe mai bine cotate în Europa și plecată cu statut de favorită în Grupa A. România și Polonia s-au succedat permanent la conducerea jocului, dar băieții lui Otto Hell au avut sânge rece pe final și au sprintat spre primul succes la turneul final. Reprezentativa țării noastre s-a impus cu 31-27 și este în cărți pentru calificarea în grupele principale, unde vor ajunge doar primele două echipe din grupă.
În cealaltă partidă, Franța a învins Slovenia după un meci de mare spectacol. Astăzi, tricolorii vor înfrunta naționala Franței (ora 17:00, în direct pe Sport.ro), un eventual succes calificându-i după primele două jocuri în faza următoare. Hagiu, Stan&Co. vor avea în față și un nume celebru, pe Karabatic, nu Nikola, jucătorul lui Kiel, ci Luca, handbalist la campioana Franței, Montpelier.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER