Naționala de handbal feminin tineret a României a învins, vineri, reprezentativa Sloveniei, cu scorul de 31-29 (16-15), în primul meci din grupa a 2-a preliminară a Campionatului Mondial.
Marcatoarele tricolore au fost Perianu 7 goluri (foto), Pricopi 5, Cîrjan 5, Chiricuță 4, Tiron 3, Carabulea 3, Constantinescu 2, Zamfirescu 1, Cicic 1. Din tabăra adversară s-au remarcat Leski 11 goluri și Zulici 4.
Tot vineri, în primul meci din grupa a 2-a preliminară, Islanda-Ucraina, scor 27-29.
Naționala României va juca în continuare, sâmbătă, cu Islanda, țara care găzduiește turneul, iar duminică, în compania Ucrainei.
Conform regulamentului, la turneul final se vor califica primele două clasate din grupele 1-4 preliminare, între care se numără și grupa României, și prima clasată din grupele 5-6.
Turneul final va avea loc între 29 iunie-13 iulie în Croația.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER