Debut cu stângul la CM pentru tricolori: România-Franța 21-31
Naționala de handbal masculin a României a fost învinsă, sâmbătă, la Osijek, de campioana olimpică Franța, cu scorul de 31-21 (12-9), în meciul de debut din grupa A preliminară a Campionatului Mondial din Croația.
Revenită după 14 ani de absență în lumea bună a handbalului masculin, naționala României și-a dorit enorm să înceapă cu dreptul la Campionatul Mondial din Croația. Ghinionul a făcut ca prima adversară să fie chiar campioana olimpică Franța, care și-a respectat blazonul și nu a lăsat prea multe șanse tricolorilor.
După trei minute de echilibru, Franța a deschis scorul, iar România a ratat de la 7 metri să fie egala campioanei olimpice. Tricolorii nu au reușit să marcheze, astfel că la scorul 4-0 (min. 7), antrenorul Aihan Omer a fost nevoit să ceară time-out. Ghionea a spart "gheața" un minut mai târziu, iar Petrea a ratat pe contraatac la următoarea fază, fiindu-i imposibil să-l depăsească pe portarul Omeyer, care a fost de neînvins și de la 7 metri. Abia în minutul 14, România a marcat al doilea gol, prin același Ghionea, de la linia de pedeapsă, după o primă jumătate de repriză marcată de ratări în ambele tabere. În minutul 20, România era condusă cu 9-3, iar antrenorul Aihan Omer a început schimbări pe bandă rulantă, în încercarea de a rupe ritmul adversarilor. Extrema Laurențiu Toma a punctat decisiv, 9-6 (min. 25), obligându-l pe tehnicianul francez Onesta să ceară time-out. Prima rundă s-a încheiat tot la trei goluri diferență, 12-0, după un joc mult mai curajos al tricolorilor, care și-au revenit din emoțiile debutului abia după minutul 20.
La reluare, Toma a reușit să aducă România la doar două goluri diferență, 13-11, dar adversara a recuperat rapid, 15-11 (min. 33). În doar cinci minute, Franța a reușit să facă diferență din nou, 20-14, dar România a ripostat surprinzător, 21-17 (min. 43). Defensiva franceză a pus apoi mari probleme echipei noastre, care a pierdut cu ușurință mingi importante. În poartă, Stănescu a salvat providențial, însă efortul său nu s-a regăsit în faza de atac a coechipierilor, 23-17 (min. 46). Din acel moment, campioana olimpică nu a a mai avut emoții, impunându-se cu 31-21, după un meci în care România a dat o replică destul de curajoasă Franței, dar insuficient de consistentă și constantă, pentru a putea spera la un rezultat pozitiv la debut.
Marcatori:
România: Stănescu – 13 intervenții, Toma 5 goluri, Ghionea 4, Jurcă 3, Irimescu 3, Pîrîianu 2, Rohozneanu 2, Buricea 1, Petrea 1.
Franța: Omeyer – 16 intervenții, Karabatici 7, Guigou 7, Fernandez 6, Sorhaindo 3, Narcisse 2, G. Gille 2, Dinart 1, Abalo 1, Junillon 1, Joli 1.
În primul meci al zilei din grupa A preliminară, Slovacia a dispus de Argentina, cu 27-25, în timp ce partida Ungaria-Australia, în aceeași grupă s-a încheiat cu scorul 41-17.
VEZI AICI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI:
min 60: Finalul partidei! România-Franța 21-31!
min 60: 21-31: GOL Irimescu!
min 59: 20-31: Adversarii noștri majorează diferența!
min 57: 20-30: GOL Jurcă!
min 57: 19-30: Gille marchează!
min 56: 19-29: Francezii fac scor cu tricolorii
min 55: 19-28: Dinart înscrie cu noroc!
min 54: 19-27: Narcisse înscrie dintr-o "aeriană"
min 52: 19-26 GOL Rohozneanu!
min 52: 18-26: Fernandez scapă pe contraatac și înscrie lejer!
min 51: 18-25: Francezii se desprind la 7 goluri!
min 49: 18-24: Karabatic majorează diferența!
min 48: 18-23: GOL Buricea!
min 46: Omer cere timeout!
min 46: 17-23: Joli înscrie!
min 43: 17-22: Karabatic înscrie la colțul scurt!
min 43: 17-21: Irimescu înscrie după o combinație cu Pîrîianu!
min 42: 16-21: Irimescu reduce din handicap!
min 41: 15-21: Karabatic înscrie!
min 40: 15-20! Ghionea marchează din 7m!
min 39: 14-20: Guigou scapă pe contraatac și înscrie!
min 39: 14-19: Karabatic pătrunde ușor și marchează!
min 38: 14-18: GOL Jurcă!
min 37: 13-18: Francezii se distanțează la 5 goluri!
min 36: 13-17: GOL Jurcă!
min 35: 12-17: Fernandez marchează!
min 35: 12-16: Fernandez înscrie!
min 34: 12-15: Pîrîianu pivotează și înscrie!
min 33: 11-15: Guigou fructifică contraatacul francezilor
min 33: 11-14: Karabatic înscrie!
min 32: 11-13: Toma înscrie!
min 32: 10-13: Rohozneanu reușește să micșoreze diferența!
min 31: 9-13: Karabatic înscrie!
min 31: Începe repriza secundă!
min 30: Finalul primei reprize! România-Franța 9-12
min 30: 9-12: Toma înscrie de pe extrema dreaptă!
min 28: 8-12: Fernandez înscrie!
min 28: 8-11: Pârâianu înscrie!
min 27: 7-11: Guigou înscrie din 7m
min 26: 7-10: Jurcă obține 7m! Ghionea înscrie!
min 25: 6-10: Fernandez înscrie cu ușurință!
min 25: Timeout cerut de antrenorul Franței!
min 25: 6-9: Toma înscrie din unghi, la colțul scurt!
min 24: 5-9: Toma înscrie după un jut cu efect!
min 22: 4-9: Petrea reușește să marcheze!
min 21: Petrea șutează în bară!
min 20: 3-9: Înscrie Guigou
min 19: 3-8: Francezii se distanțează pe tabelă!
min 18: 3-7: Guigou majorează diferența!
min 17: 3-6: Karabatic înscrie!
min 16: 3-5! Toma înscrie pe contraatac
min 15: Irimescu ratează din poziție de unu la unu cu portarul advers!
min 14: 2-5! Iacob obține 7m după un fault al lui Guigou! Ghionea înscrie
min 13: 1-5: Guigou înscrie din 7m!
min 12: Karabatic pătrunde în zona centrală, apără Stănescu!
min 10: Toma ratează 7m! Omeyer apără senzațional!
min 8: 1-4: Ghionea înscrie!
min 7: Iacob aruncă în brațele portarului advers
min 7: Timeout cerut de Omer!
min 7: 0-4: Înscrie Narcisse
min 6: 0-3: Înscrie Guigou
min 5: 0-2: Fernandez înscrie
min 4: Pârâianu obține 7m. Ghionea ratează!
min 4: 0-1: Abalo deschide scorul
min 1: Portarul francez apără lovitura lui Stavrositu
min 1: Tricolorii au avut lovitura de începere a partidei!
Â
Â