Debut cu victorie pentru Anja Andersen!** Oltchim – Buducnost 21-20
Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins,
duminică, pe teren propriu, cu scorul de 21-20 (13-12), formația
muntenegreană Buducnost Podgorica, într-un meci contând pentru
grupa principală I a Ligii Campionilor.
Golurile echipei antrenate de Anja Andersen au fost marcate de
Elisei Ardean – 8, Ozel – 5, Pidpalova –
2, Curea – 3, Farcău – 1, Manea – 1, Fiera -1. Pentru Buducnost,
formație pregătită de Dragan Adzici, au înscris Bulatovici – 5,
Jovanovici – 5, Popovici – 4, Djokici – 3, Knezevici – 2,
Radicevici – 1.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a jucat primul meci al grupei principale
a Ligii Campionilor cu Buducnost Podgorica în fața unor tribune
arhipline, peste 2.500 de olteni venind să o vadă la lucru pe
antrenoarea Anja Andersen, la prima sa partidă la conducerea
campioanei României. Daneza a uimit încă din primul minut, lăsând-o
în afara lotului pe Ionela Gâlcă. Oltchim a început pe postul de
pivot cu Valentina Beșe, în timp ce Elisei a jucat, după ani buni,
ca inter dreapta. Oltchim a marcat primul gol al întâlnirii prin
Iulia Pușcașu, s-a distanțat la 3-1 în minutul 8, dar campioana din
Muntenegru a revenit rapid și a egalat la 3 în minutul 11. Pe tot
parcursul primei reprize s-a mers cap la cap și oaspetele au condus
pentru prima dată în minutul 23: 8-9. Andersen a decis că
principalul pericol vine de la Bojana Popovici și a decis ca Yeliz
Ozel să o țină om la om la toate atacurile lui Buducnost. Vedeta
muntenegraenă s-a descurcat greu și a punctat de numai trei ori în
prima repriză terminată de Oltchim în avantaj minim, 13-12. De
partea cealaltă, Cristina Neagu nu a mișcat în front și nici măcar
nu a aruncat spre poarta adversă.
Oltchim a marcat prima și în mitanul secund, prin Ozel, a condus
cu 15-13, dar Buducnost a revenit rapid și a egalat la 15 (minutul
38). Au urmat o serie de parade spectaculoase din partea portarilor
Tolnai și Knezovici și următorul gol a fost marcat abia peste 8
minute de muntenegreana Marija Jovanovici. Tot interul lui
Buducnost a punctat și pentru 15-17, moment în care Anja Andersen a
cerut timp de odihnă. Oltchim a alergat după egalitate până în
minutul 22 câne scorul era 18-18. Talida Tolnai a apărat o nouă
aruncare a oaspetelor și la atacul următor Valentina Elisei a dus
Vâlcea în avantaj dintr-o aruncare de la 7 metri: 19-18 în minutul
25. Ana Djokici a egalat la 19. Fiera și Radicevici au puncat în
numai 30 de seucnde pentri 20-20, iar Elisei a marcat pentru 21-20,
când mai erau de jucat numai două minute. Oaspetele s-au pierdut cu
firea și au fost sancționate cu atac pasiv la următoarea fază.
Vâlcea a ratat atacul, la fel și oaspetele și Oltchim avea atacul
și un gol avans cu doar un minut înainte de final. Mieroșu a ratat
singură cu portarul advers și ultimul atac a fost al lui Buducnost.
Cu 30 de secunde înainte de final tehnicianul oaspetelor a cerut
time-out pentru a pregăti golul egalizator. Tolnai a devenit eroul
meciului după ce a apărat aruncarea Katarinei Bulatovici și Oltchim
a obținut la limită un succes mare în fața favoritei la câștigarea
Ligii Campionilor.
Meciul a fost arbitrat de cehii Jiri Opava și Pavel Valek.
Observator a fost israelianul Moshe Herman.
Tot în prima etapă a grupei I a Ligii Campionilor, Krim
Ljubljana (Slovenia) a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul
de 30-26, echipa spaniolă Itxako Reyno De Navarra.
Oltchim va întâlni în etapa a doua a fazei grupelor formația
Itxako, în deplasare, în data de 12 februarie.
Min. 60 – 21-20 – Final de
meci, Oltchim câștigă cu mari emoții
Min. 58 – 21-20 –
Marchează Elisei
Min. 57 – 20-20 –
Muntenegrencele egalează
Min. 56 – 20-19 –
Fiera înscrie
Min. 56 – 19-19 –
Buducnost egalează din nou
Min. 53 – 19-18 –
Elisei readuce Oltchimul în avantaj după ce
transformă o aruncare de la 7 metri
Min. 52 – 18-18 –
Ozel egalează
Min. 51 – 17-18 –
Înscrie Pușcașu
Min. 50 – 16-18 –
Din nou două goluri avantaj pentru
Buducnost
Min. 49 – 16-17 –
Elisei transformă o aruncare de la 7
metri
Min. 48 – 15-17 –
Avantaj de două goluri pentru
muntenegrence
Min. 47 – 15-16 –
Buducnost preia conducerea
Min. 37 – 15-15 –
Popovic egalează
Min. 35 – 15-14 –
Anja Andersen intră pe teren pentru a
ajuta-o pe Ozel, care fusese lovită de o adversară
Min. 34 – 15-14 –
Buducnost revine la un gol
Min. 33 – 15-13 –
Elisei înscrie
Min. 32 – 14-13 – Gol pentru
muntenegrence
Min. 31 – 14-12 – Marchează Ozel
Min. 31 – 13-12 – A început repriza
secundă
Min. 30 – 13-12 – Se încheie prima
repriză
Min. 29 – 13-12 – Elisei readuce din
nou în avantaj Oltchimul
Min. 29 – 12-12 – Egalează
muntenegrencele
Min. 29 – 12-11 – Oaspetele reduc
din diferență
Min. 29 – 12-10 – Înscrie
Pușcașu
Min. 28 – 11-10 – Muntenegrencele
marchează de la 7 metri
Min. 27 – 11-9 – Elisei înscrie de
la 7 metri și Olthimul se disntanțează la două goluri
Min. 26 – 10-9 – Pidvalova readuce
Oltchimul în avantaj
Min. 25 – 9-9 – Ozel egalează
Min. 24 – 8-9 – Muntenegrencele
preiau pentru prima dată conducerea
Min. 22 – 8-8 – Oaspetele
egalează
Min. 21 – 8-7 – Gol Pidvalova
Min. 21 – 7-7 – Ozel ratează de la 7
metri
Min. 19 – 7-7 – Egalitate din
nou
Min. 19 – 7-6 – Din nou avantaj
pentru Oltchim
Min. 18 – 6-6 – Cele două echipe
merg cap la cap
Min. 17 – 6-5 – Din nou gol pentru
Ozel
Min. 17 – 5-5 – Egalează din nou
muntenegrenele
Min. 17 – 5-4 – Marchează Ozel
Min. 16 – 4-4 – Oaspetele
egalează
Min. 12 – 4-3 – Elisei readuce
Oltchimul în avantaj
Min. 11 – 3-3 – Muntenegrencele
reușesc egalarea
Min. 8 – 3-2
– Popovic reduce din diferență
Min. 7 – 3-1
– Marchează Manea
Min. 7 – 2-1
– Elisei înscrie
Min. 2 – 1-1
– Oaspetele reușes egalarea
Min. 1 – 1-0
– Iulia Curea deschide rapid scorul
Min. 1 – 0-0
– A început partida