Decizie de ultimă oră luată de antrenorul lui Dinamo! Jucătorul care a refuzat naționala României a fost lăsat în afara lotului. EXCLUSIV

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Dinamo va juca joi seara cu Fuchse Berlin, în Germania, însă campioana României nu se va baza pe Ante Kuduz în partida din Liga Campionilor.

Handbalistul care a refuzat recent naționala României a fost lăsat în afara lotului de David Davis.

Ante Kuduz, lăsat în afara lotului pentru meciul lui Dinamo cu Fuchse Berlin

Dinamo speră să continue parcursul foarte bun din Liga Campionilor, iar joi are șansa să o bată iar pe Fuchse Berlin, una dintre cele mai valoroase formații din Bundesliga. În cazul în care va produce iar surpriza cu Fuchse, Dinamo ar spera să prindă chiar un loc pe podium, o performanță extraordinară pentru un club care a fost în EHF European League în sezonul trecut.

Așa cum se întâmplă de obicei, David Davis este nevoit să nu includă cel puțin un nume important în lotul „dulăilor”. De această dată, antrenorul a ales să renunțe la serviciile unui handbalist experimentat, care probabil va prinde lotul în următorul meci al lui Dinamo din Liga Campionilor.

Campioana României nu se va baza pe Ante Kuduz în Germania, acesta fiind lăsat în afara lotului pentru partida de pe terenul formației din Berlin.

„Ei par să nu fie într-o formă bună, dar Fuchse Berlin joacă în cel mai puternic campionat din lume. Se vor motiva într-un mod extraordinar, pentru că au nevoie de toate punctele din meciul cu noi”, a spus Robert Militaru, pentru ProSport, înaintea partidei din Liga Campionilor.

Ante Kuduz a refuzat naționala României în meciurile din preliminariile pentru Euro

Foarte apropiat de fani, Ante Kuduz s-a întors la Dinamo după o scurtă experiență pe care a avut-o la Vardar.

Recent, handbalistul naturalizat de România în 2022 a fost implicat într-un scandal destul de mare, în condițiile în care ar fi refuzat să joace pentru prima reprezentativă. Aceasta este pregătită de George Buricea, cel care o antrenează și pe Constanța, rivala lui Dinamo.

Naționala noastră este acum din ce în ce mai departe de Campionatul European, după ce a pierdut cu Polonia, la Buzău, dar și cu Portugalia, în deplasare, în preliminarii.

„E păcat că Dinamo s-a ocupat de cetățenia lui și acum nu-l putem folosi. Ne-ar fi ajutat, dar e alegerea lui”, spunea George Buricea, pentru ProSport.

  • 29 de ani are Ante Kuduz
Publicat: 21 11. 2024, 14:12