Denisa Dedu a revenit în echipă și este aptă de joc pentru România – Polonia, în meciul doi al tricolorelor de la Euro 2020 + Primul meci amânat din cauza Covid-19
Denisa Dedu, portarul echipei naționale, a ieșit din izolare, și a revenit la antrenamentele conduse de Bogdan Burcea, Robert Licu și Jaume Fort Mauri la Kolding (Danemarca). Jucătoarea de la CSM București este, așadar, aptă pentru jocul doi al naționalei la Euro 2020, cu Polonia (sâmbătă, ora 17:00).
Cine transmite la tv turneul final al Campionatului European 2020 de handbal feminin din Danemarca.
Denisa Dedu a efectuat primul antrenament în Danemarca
Denisa Dedu a ratat primul joc al naționalei cu Germania, fiind obligată să intre în izolare din cauza faptului că Laura Moisă, colega de cameră, a avut rezultat pozitiv la testarea pentru Covid-19. Calvarul portarul s-a încheiat însă azi, când a avut al doilea test negativ.
„Denisa Dedu s-a reîntors la echipă, venind chiar în timpul antrenamentului de astăzi, după ce s-a aflat în izolare de la sosirea în Danemarca. Ea are în acest moment două rezultate negative la ultimele testări, efectuate miercuri și astăzi. Delegația română a făcut demersurile necesare conform legii daneze și regulamentului EHF pentru ca Denisa să se alăture cât mai repede lotului. Pentru a minimiza riscurile ca echipa să intre din nou în izolare, Denisei i s-a recoltat astăzi cel de-al doilea test RT PCR. Laura Moisă a efectuat și ea astăzi un test RT PCR, care a furnizat un rezultat pozitiv. Ea rămâne în continuare în izolare”, a anunțat Federația Română de Handbal.
Pentru meciul Polonia – România, selecționerul Bogdan Burcea poate face schimbări de jucătoare pe foaia de joc până mâine, la ora 9:00 (ora locală).
România nu mai este singura reprezentativă care a avut de suferit din cauza Covid-19 în Danemarca. Serbia este a doua națională care a intrat în izolare, după ce a dat două rezultate pozitive la testele efectuate după aterizarea în Danemarca. Astfel, EHF a luat deciza ca meciul de azi Serbia – Olanda (grupa C) să fie amânat pentru mâine.
Andrea Lekic & Co vor efectua mâine dimineață o nouă testare.