Denisa Dedu: „Nu știu dacă a fost meciul vieții pentru mine, probabil că așa a fost, dar important este că am câștigat”. Jaume Fort a decis titularizarea portarului de 22 de ani

Redactor:
Marius Hutu
Denisa Dedu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La numai 22 de ani, Denisa Dedu este deja una din marile certitudini ale „României viitorului”! Portarul naționalei a făcut un meci fabulos cu Rusia (scor 22-17), în al doilea joc al României la Campionatul European, dovada fiind procentajul la finalul celor 60 de minute: 57%

Denisa Dedu a fost surpriză chiar dinaintea primului fluier al partidei. Jaume Fort, antrenorul cu portarii, a fost cel care a decis titularizarea handbalistei de la Corona Brașov, fapt confirmat atât de Ambros Martin, cât și de Denisa. Jucătoarea a primit vestea chiar la încălzire, iar o dată ce a intrat în meci a ținut să se ridice la cel mai înalt nivel. Și chiar s-a autodepășit, ea având o evoluție constantă pe întreaga durată a celor 60 de minute. Cifrele vorbesc de la sine: 12 intervenții și 57% la finalul primelor 30 de minute; încă 10 intervenții în partea secundă și 56% procentajul final. În plus, ea a blocat poarta și la două aruncări de la 7 metri, care au „zburat” în afară și în bară.

A fost poarta mai mică pentru Rusia azi? A venit prima întrebare pentru Denisa Dedu la conferința de presă. „A fost la fel, dar poate am făcut-o să pară mai mică pentru echipa Rusiei”, răspunde portarul României. Deși are numai 22 de ani, Denisa afișează deja o maturitate ieșită din comun pentru o astfel de vârstă. Discursul ei are cursivitate, nu-și supralicitează evoluția. „A fost un meci bun pentru mine, nu știu dacă a fost meciul vieții pentru mine, probabil că așa a fost, dar important este că am câștigat, mă bucur enorm. Lucrul acesta ne dă speranțe pentru următorul meci”, spune Dedu.

Când este să vorbească despre merite, Denisa vorbește despre Jaume Fort și Paula Ungureanu: „Contează mult că-l avem alături pe Jaume, că ne ajută. Și faptul că o am și pe Paula contează, mă ajută foarte mult să învăț cât mai mult de la ea. Și apărarea mă ajută mult, sunt mai mulți factori, dar într-adevăr Jaume ocupă un loc special și un rol important în această echipă”.

Interesant, la pauza meciului, Denisa Dedu nu a plecat la vestiar, ci a rămas în apropiere de poarta în care a făcut minuni. A rămas alături de antrenorul spaniol cu portarii pentru a „dezbate”. „Mi-a dat niște sfaturi, mi-a spus la ce să am grijă. M-a sfătuit, m-a încurajat să merg pe aceeași linie”, a dezvăluit portarul României

7 decembrie 2016 este momentul de glorie al Denisei Dedu, momentul în care a venit și adevărata consacrare, momentul când a primit primul premiu special la un turneu final de senioare. Dar brașoveanca este deja cu gândul la ziua următoare. „Mâine o vom lua de la capăt. Euforia trebuie să dispară, vine imediat următorul meci. Trebuie să stăm cu picioarele pe pământ și să continuăm cu aceeași atitudine”, concluzionează Denisa Dedu.

  • „Victoria cu Rusia a fost o mică parte a unui cadou, dar sper ca la sfârșitul campionatului să le oferim suporterilor un cadou pe merit. Încă e devreme, prematur să discutăm despre aceste lucruri, mai avem mult de lucrat, de luptat și de câștigat meciuri”, Denisa Dedu, portar

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×