Dezastru pentru vicecampioana mondială din 2019 la actualul Campionat Mondial de handbal feminin
Naționala Spaniei de handbal feminin a dezamăgit la acest Campionat Mondial și a pierdut împotriva Olandei, scor 21-29.
Selecționata lui Ambros a terminat la egalitate de puncte cu Brazilia și Cehia (6) și a ratat calificarea în sferturi, iar campania a încheiat-o pe a patra poziție.
Dezastru pentru vicecampioana mondială din 2019 la actualul Campionat Mondial de handbal feminin
Ibericele au ieșit victorioase din duelurile cu Kazakhstan, Ucraina, Brazilia și Argentina, însă au pierdut cu Cehia și Olanda. Necalificarea spanioloaicelor este o surpriză cu adevărat uriașă, acestea fiind finaliste în 2019.
De partea cealaltă, România, naționala noastră, a trecut repede peste eșecul cu Germania și a reușit să o învingă pe Japonia, scor 32-28, lucru care e de apreciat, susține Florentin Pera.
„Sunt foarte mulțumit de faptul că într-un timp atât de scurt am reușit să trecem peste meciul cu Germania. Asta arată că avem în componență fete minunate, de caracter, care nu au cedat luptei.
Astăzi am arătat un handbal foarte bun. Cred că ne-am apropiat de jocul cu Serbia ca implicare, dorință, ca eficiență. Am avut o apărare excelentă, dârză, compactă, având în vedere că Japonia a învins Danemarca.
Haideți să vedem realitatea. Japonia este o echipă foarte bună. O echipă care a jucat de la egal la egal cu Germania, a pierdut în ultimele secunde. Cu Polonia au pierdut pe fondul a cinci ratări de la 7 metri. Puteau să aibă practic mult mai multe puncte în momentul de față.
Îmi pare rău că presiunea a fost poate prea mare pentru anumite jucătoare în meciul cu Germania și am ratat extraordinar de mult. Având 12 ratări de 1 la 1 cred că eu că a făcut diferența. Cred că și acolo am controlat o bună parte din joc, dar factorul fizic a contat în cele din urmă. Germania e foarte pregătită din punctul ăsta de vedere”.
Pera a subliniat încă o dată că România și-a impus jocul: „Vreau să felicit toate jucătoarele. Au luptat ca o echipă din toate punctele de vedere. Am găsit soluții foarte bune, Eliza a avut o zi excepție, cred că și schimbările au fost inspirate și în final am încheiat în teren cu trei centri, în condițiile în care și Crina Pintea s-a accidenta”, a spus Florentin Pera, potrivit Fanatik.