Dezastrul a fost total!** Au încheiat cea mai proastă campanie de calificare la un turneu final

Calificarea României în fața Rusiei la Mondialul din 2011 este
acum doar istorie. La un an distanță, naționala lui Vasile Stângă a
încheiat cea mai proastă campanie de calificare la un turneu final,
cu zero puncte la capitolul „zestre”.

Prima reprezentativă nu a mai avut nicio așteptare de la ultimul
meci din grupa a doua preliminară cu Spania, jucat aseară, în
deplasare, în condițiile în care întreg parcursul a fost un
dezastru. Iar „speranțele” nu ne-au fost înșelate. Tricolorii au
început timid în fața unei echipe a Spaniei cu o defensivă bine
pusă la punct și „mortală” pe faza a doua și contraatac, așa cum a
caracterizat-o Alin Șania, comentator al partidei la Sport.ro.

După numai 11 minute, ibericii s-au desprins la 8-2, astfel că
jocul s-a transformat rapid într-unul de-a șoarecele și pisica.
Gazdele au fost cu spectacolul, România cu marea chinuială, astfel
că rezultatul de 15-6 (min. 25) sau 18-11 la pauză a fost unul
firesc.

Coordonatele nu s-au schimbat nici după pauză, cu Spania
prim-solist și România în postură de victimă. Ibericii s-au
desprins la 33-21 (min. 53), motiv pentru selecționerul Vasile
Stângă să ceară time-out-ul și să le transmită elevilor săi: „Hai
să mai recuperăm diferența, că ne facem de băcănie!”. Diferența nu
a mai fost însă redusă, Spania câștigând cu 36-23. Astfel, România
a înregistrat a șasea înfrângere consecutivă din tot atâtea jocuri,
în condițiile în care adversară ne-a fost și modesta Lituanie pe
lângă „greii” Croația și Spania.

„Revin la
națională dacă sunt chemat!”

Pe parcursul întâlnirii, Alin Șania a făcut mai multe aprecieri
asupra jocului și l-a taxat pe selecționer în momentul în care
Stângă i-a luat la rost pe handbaliști. „Când se cere time-out, de
obicei nu se reproșează, pentru că jucătorii știu unde au greșit.
Trebuie să le spui ce au de făcut în continuare”, a punctat Șania,
jucătorul care a avut un conflict cu Stângă după ce antrenorul nu
l-a inclus în lotul pentru Mondiale. Interul stânga a susținut și
că e gata să revină la națională în viitoarea campanie de
calificare: „Dacă voi fi chemat, voi veni. Am spus doar că această
campanie de calificare este încheiată pentru mine”.

CLASAMENT / grupa a
2-a

1. Croația 6 6 0 0 168-137 12
2. Spania 6 4 2 0 174-125 8
3. Lituania 6 2 0 4 129-161 4
4. România 6 0 0 6 138-186 0

Rezultatele ultimei etape

Croația – Lituania 34-26
Spania – România 36-23

ª La CE 2012 s-au calificat Croația și Spania

ADVERSARI / CM DE HANDBAL FEMININ

Am
scăpat de Ungaria și de Serbia la Mondiale

Calificată încă din decembrie 2010 la Mondialul din Brazilia,
naționala feminină a „sărit” peste focul meciurilor de baraj care
au avut loc în ultimele două săptămâni. Iar surprizele nu au lipsit
din această fază a competiției, Ungaria (foto Anita Görbicz) urmând
să absenteze la Mondialul din Brazilia, programat în decembrie. Mai
vechea noastră rivală a fost eliminată de Germania, luându-și adio
și de la o prezență la JO de la Londra 2012. Serbia și Ucraina sunt
alte naționale importante care vor urmări Mondialul la televizor.
În schimb, în Brazilia vor merge reprezentative precum Olanda și
Islanda.

Publicat: 13 06. 2011, 08:21
Actualizat: 13 06. 2011, 08:22