DEZBATERE | 74% din cluburile Ligilor Naționale de handbal votează pentru înghețarea sezonului 2019-2020, chiar de acum. ProSport a stat de vorbă cu reprezentanții celor 27 de echipe de la feminin și masculin

Meciul de handbal dintre SCM Politehnica Timisoara si HC Dobgrogea Sud Constanta, contand pentru etapa a 22-a din Liga Nationala, disputat duminica, 8 martie 2020, la sala Constantin Jude din Timisoara. Sebastian Tataru / MEDIAFAX FOTO

Peste 50% din campionatele de handbal din Europa au decis să tragă deja cortina. La masculin, dintre competițiile importante au rămas încă deschise Germania, Spania, Portugalia, România, Rusia, Croația, Macedonia de Nord și Ucraina. La feminin, situația este în mare parte aceeași, cu excepția faptului că în Germania s-a terminat campionatul, în schimb, în Franța, încă nu. România și-a propus ca actualul sezon să fie dus la bun sfârșit pe teren.

În Bundesliga, după anunțul cancelarului Angela Merkel, potrivit căruia evenimentele cu prezență în masă sunt interzise în Germania până în septembrie, a avut loc o reunire de urgență prin videoconferință, prin care conducătorii au propus la rândul lor înghețarea campionatului, din care au mai rămas de disputat șapte etape. Foarte interesant, decizia va fi luată prin vot de cele 36 de echipe din primele două ligi! Campionatul se oprește dacă vor exista 75% din voturi pentru acest lucru.

În Franța, campionatul masculin a fost înghețat tot după o discuție la care au fost invitați să-și spună opinia jucătorii, antrenorii, conducătorii de cluburi. Deocamdată, în România, cluburile încă nu au fost invitate să-și spună părerea. Consiliul de Administrație al FR de Handbal se va reuni pe 22 aprilie și va discuta pe marginea variantelor de continuare ale sezonului.

ProSport a stat de vorbă cu toate cele 27 de echipe din Ligile Naționale, cu antrenori și conducători, pentru a observa care este opinia lor în toată această situație de criză. În discuțiile purtate, am încercat să obținem și răspunsurile la următoarele trei teme principale:

  1. Vedeți posibilă o reluare a campionatului 2019-2020?
  2. Cum ar trebui să se desfășoare viitorul sezon, cu 14 sau 16 echipe?
  3. Ar trebui rediscutate criteriile de valoare pentru sportivii străini sau sunt OK cele în vigoare, votate de Consiliul de Administrație?

Această dezbatere o vom prezenta în trei episoade.

Vedeți posibilă o reluare a campionatului 2019-2020?

Federația Română de Handbal a lansat varianta disputării a celor șapte etape plus Cupa României la feminin și varianta cu trei etape și Cupa României la masculin. De asemenea, turnee semifinale, finale și de baraj pentru reprezentantele Diviziei A (Liga Națională în ultimul caz).

Întrebarea „vedeți posibilă o reluare a campionatului 2019-2020?” a adunat 74,07% din voturi pentru înghețarea campionatului chiar de acum! Iar cel puțin doi oficiali dintre cei care s-au pronunțat pentru o reîncepere a sezonului au spus „DA”, fără o convingere deplină. Victorina Bora a susținut că este „pentru” dacă echipele nu vor fi expuse riscurilor de contaminare, iar Bogdan Burcea a precizat că ar fi pentru reluare, dar nu cu partide susținute sub formă de turnee de sală. Voturile exprimate de oficialii cluburilor din Ligile Naționale:

FEMININ

  • SCM Rm. Vâlcea (Florin Verigeanu): NU
  • CSM București (Vlad Enăchescu): DA
  • Minaur Baia Mare (Daniel Kotecz): NU
  • Gloria Buzău (Ovidiu Mihăilă): NU
  • Dunărea Brăila (George Caranica): NU
  • Gloria Bistrița (Horațiu Pașca): NU
  • Măgura Cisnădie (Alexandru Weber): NU
  • HC Zalău (Gheorghe Tadici): NU
  • SCM Craiova (Bogdan Burcea): DA
  • CSM Slatina (Victorina Bora): DA
  • Rapid București (Bogdan Vasiliu): NU
  • U Cluj (Mircea Cucuian): NU
  • AHCM Slobozia (Nicolae Goidea): NU

MASCULIN

  • Dinamo București (Daniel Georgescu): NU
  • Potaissa Turda (Flaviu Sâsâeac): DA
  • Minaur Baia Mare (idem feminin): NU
  • HC Dobrogea Sud (Rudi Stănescu): DA
  • CSM București (idem feminin): DA
  • Steaua (Vasile Stângă): DA
  • Dunărea Călărași (Gabriel Armanu): NU
  • Poli Timișoara (Dan Dumitru): NU
  • CSM Focșani (Viorel Ciubotaru): NU
  • CSM Bacău (Sorin Tîrcă): NU
  • CSM Făgăraș (Lucian Fielk): NU
  • HC Vaslui (Leonard Bibirig): NU
  • CS HC Buzău (Georgian Băducu): NU
  • CSM Reșița (Cristi Pătru): NU

Mai jos, citiți și cele mai multe dintre părerile exprimate de conducători și antrenori pe seama acestui subiect:

Horațiu Pașca: „În ultimul turneu de sală, Bistrița ar trebui să joace în 24 iunie cu Dunărea Brăila, în 25 iunie cu Măgura Cisnădie, în 26 iunie cu U Cluj și în 27 iunie cu CSM București. Ar fi cel puțin complicat”

ProSport a prezentat punctele de vedere ale cluburilor SCM Rm. Vâlcea și CSM București, imediat după ce Federația Română de Handbal a întocmit variantele posibile pentru reluarea campionatului.

Daniel Kotecz, directorul sportiv de la Minaur, a oferit opt motive prin care a susținut că etapele din sezonul 2019-2020 nu mai pot fi jucate.

Ovidiu Mihăilă (antrenor Gloria Buzău): „Este foarte dificil să mai reiei campionatul, să mai găsești motivație pentru sportivi, să le ceri rezultate în această perioadă, după două luni de pauză”.

George Caranica (președinte Dunărea Brăila): „Categoric, acest sezon nu se mai poate relua. Nimeni nu poate să garanteze că după 15 mai sportivii nu se pot îmbolnăvi, riscurile rămân în continuare mari. Apoi, noi am relua campionatul după o pauză mai mare de 3 luni, conform programului. Riscurile de accidentare sunt foarte mari, iar propunerea Federației nu este realistă, cu acel program infernal de jocuri. Cea mai bună variantă ar fi înghețarea sezonului de acum și să ne concentrăm pe sezonul următor, de la 1 iulie”.

Horațiu Pașca (antrenor Gloria Bistrița): „Mi se pare foarte greu să reluăm campionatul. Mi-aș dori să reluăm povestea asta, dar în maximă siguranță pentru jucătoare, pentru staff, pentru arbitri, pentru suporteri. Mi-aș dori ca totul să se decidă pe teren, dar nu văd posibil cum s-ar putea relua sezonul. Federația are o propunere, este mai mult decât nimic, însă mi se pare greu de crezut că noi vom putea disputa turnee de sală. În ultimul turneu, Bistrița ar trebui să joace în 24 iunie cu Dunărea Brăila, în 25 iunie cu Măgura Cisnădie, în 26 iunie cu U Cluj și în 27 iunie cu CSM București. Ar fi cel puțin complicat”.

Alexandru Weber (antrenor Măgura Cisnădie): „Nu mai există timpul necesar pentru a pregăti corect o jucătoare pentru competiție”.

Gheorghe Tadici (antrenor-manager, HC Zalău): „În urmă cu vreo 10 zile am spus că sunt pentru reluarea sezonului, dar între timp a fost prelungită Starea de Urgență până la mijlocul lunii mai. Sigur, că nu avem certitudinea că atunci vor fi reluate antrenamentele, plus că este nevoie de o perioadă de pregătire pentru a juca din nou după două luni de pauză. Acum, cred că nu se mai poate relua sezonul. Îngrijorarea mai mare pentru mine este cu totul alta. Când vom începe următorul sezon! Tare mi-e frică de faptul că acest lucru nu va putea fi posibil până prin decembrie-ianuarie!”

Victorina Bora (antrenor CSM Slatina): „În cazul în care nu riscăm nimic, dacă nu vom fi expuși unor contaminări, văd posibilă reluarea sezonului”.

Bogdan Vasiliu (manager Rapid): „Dacă nu se prezintă și un program pentru DA, mai mult aș înclina să cred că nu mai putem juca acest sezon”.

Mircea Cucuian (director sportiv U Cluj): „Nu mai văd posibilă reluarea campionatului. Prea complicat, prea multe meciuri într-o perioadă foarte scurtă de timp. Apoi, noi nu știm ce va fi după 15 mai, dacă ne putem antrena măcar la sfârșitul lunii mai”

Nicolae Goidea (președinte AHCM Slobozia): „Nu știu dacă este imposibil, dar foarte dificil să continuăm. Nu avem timp fizic când să jucăm șapte etape, noi avem și restanța cu CSM București. În plus, intervin alte aspecte. În primul rând este vorba despre sportivi, vin totuși după 2 luni de pauză, ar fi nevoie de 4-6 săptămâni de antrenamente. Nu-și permite nimeni să strângă lotul și să-l bage direct în competiție. Apoi, nu știm dacă pe 15 mai nu se va prelungi din nou Starea de Urgență. Nu în ultimul rând, sunt multe sportive cărora le expriră contractul pe 31 mai. Ce facem noi cluburile? OK, Consiliul de Administrație își va da acordul să fie prelungite contractele. Dar noi vom fi nevoiți să semnăm noi contracte pe încă o lună și ajungem astfel la mâna impresarilor și a jucătoarelor. Este posibil să ni solicite niște sume mari doar pentru a disputa câteva meciuri”.

Gabriel Armanu: „În condițiile în care nu se mai joacă play-off și play-out, la ce mă mai stârnește pentru trei etape?”

Rudi Stănescu (președinte HC Dobrogea Sud Constanța): „Chiar dacă multe campionate puternice din Europa s-au întrerupt, noi putem găsi o formulă viabilă prin care putem încheia pe teren. Mai sunt trei etape din sezonul regulat plus Cupa României, iar dacă în 15 mai se ridică Starea de Urgență, în iunie s-ar putea disputa aceste jocuri”.

FOTO:Daniel Ciuc-Sorin/Sport Pictures

Dan Dumitru (manager Poli Timișoara): „În cel mai bun caz, în 16 mai vom relua antrenamentele. La început vom fi nevoiți să le facem teste la toți sportivii, iar până primim toate răspunsurile, să spunem că startul l-am putea lua pe data de 19 mai. Ori noi după 11 zile vom juca deja primul meci cu Dinamo. După alte câteva zile ne punem pe mașini și mergem la turneu. Dar ce se întâmplă dacă o echipă se îmbolnăvește, există și această posibilitate. Din punctul meu de vedere, ar trebui închis campionatul, după clasamentul de acum. Ar trebui să ne gândim deja la viitorul sezon, să-l începem la 1 iulie, așa cum este normal, iar campionatul să înceapă undeva la începutul lunii august”

Georgian Băducu (președinte CS HC Buzău): „Cred că fizic nu mai este timp să se joace și ar trebui să se înghețe încă de acum. Situația de Urgență mai durează încă o lună, iar măsurile de relaxare vor veni treptat, nu cred că toată lumea intră din 16 mai în sală, la antrenament”

Viorel Ciubotaru (președinte CSM Focșani): „Nu mai are nicio importanță actualul sezon. Ar trebui să se înghețe campionatul la momentul acesta”

Lucian Fielk (președinte CSM Făgăraș): „Dacă ar fi după noi, nu ar mai trebui reluat sezonul! Implică prea multe probleme la ora actuală să începem pentru câteva jocuri. Este posibil într-o oarecare măsură, dar în condițiile actuale, nu prea cred”

Sorin Tîrcă (director sportiv CSM Bacău): „Nu ar mai trebui reluat acest sezon. Noi avem și jucători străini, iar dacă ar reveni, ar trebui să stea încă 14 zile în carantină. Apoi, după 2 luni de pauză, îți trebuie cel puțin 4-5 săptămâni de pregătire comună, ca să putem să jucăm. Înghețăm actualul campionat și ne gândim la următărul, este cea mai bună soluție”

Cristi Pătru (președinte CSM Reșița): „Sincer, nu mai văd posibil să se reia sezonul. Dacă nu s-ar fi prelungit Starea de Urgență până la mijlocul lunii mai, nu ar fi fost o problemă să reîncepem. Dar deja cred că se va intra într-o mare criză de timp”.

Gabriel Armanu (antrenor Dunărea Călărași): „Nu o mai văd nici normal, dar nici posibil să jucăm acest sezon. Noi dacă stăm de 2 luni, în aceeași situație sunt și celelalte echipe, după o astfel de perioadă nu pot să rup eu norii în două săptămâni de pregătire, iar apoi să trimit jucătorii să se accidenteze, ca să fac ce? Dinamo e campioană, locul 2 e decis și el. În condițiile în care nu se mai joacă play-off și play-out, la ce mă mai stârnește pentru trei etape? Pentru cele două care sunt la retrogradare trebuie să se găsească o soluție, că acolo e problema, poate reușeau să se mențină în Liga Zimbrilor. La campionat nu se mai pune problema, cu atât mai puțin pentru cei care suntem de la locurile 5 în jos. Eu dacă aș câștiga trei jocuri, aș termina pe locul 6, la ce mă ajută? Nu văd o soluție să mai jucăm trei etape”.

În următorul episod al Dezbaterii, vă prezentăm sondajul „Cum ar trebui să se desfășoare viitorul sezon, cu 14 sau 16 echipe?”, dar și argumente pro și contra.

 

 

Publicat: 17 04. 2020, 00:12
Actualizat: 17 04. 2020, 14:53