Dezvăluiri incendiare din handbal: arbitraje, puncte împărțite, meciuri „dispărute”, comploturi. Adrian Chiruț: „Este anti-handbal și așa nu vom putea crește niciodată, nici noi antrenorii și nici jucătorii tineri”

Un nou scandal a izbucnit în handbalul masculin, după partida HC CS Buzău – CSU Suceava (scor 28-20), din cadrul etapei a 5-a în play-out Ligii Naționale de handbal masculin. Antrenorul oaspeților, Adrian Chiruț, susține că arbitrii Robert Harabagiu – Silviu Stănescu au înclinat balanța în favoarea gazdelor. Mai mult decât atât, a vorbit despre un complot, astfel încât CSU Suceava să fie retrogradată la finalul sezonului. De partea cealaltă, replica echipei HC CS Buzău nu s-a lăsat așteptată: „Am avut 10 goluri diferență, despre ce vorbim?”

„E jale ce se întâmplă. Sunt antrenor tânăr și n-am să reușesc să fac niciodată nimic, cu toate că îmi doresc. Mâine voi face o sesizare la federație și voi cere o comisie video pentru acest meci de la Buzău. Este incredibil ce se întâmplă!”, au fost primele declarații făcute de Adrian Chiruț.

„Jucătorii mi-au tot spus în această săptămână, că au prieteni în Liga Națională cu care au vorbit, sunt zvonuri că suntem echipa care trebuie băgată acolo jos de Buzău și Bacău. Noi am fi cei care ar trebui să retrogradăm. Mă așteptam la un arbitraj defavorabil, dar nici chiar la nivelul acesta, cum a fost azi. Pe lângă faptul că Buzău a făcut un antihandbal, dacă punem pe cântar, atacurile lor se făceau mult peste limia pasivului, iar de partea cealaltă nici nu aveam voie să stăm 30 de secunde. Sunt diferențe și la eliminări, aruncări de la 7 metri, forțări. Noi am avut un meci întreg doar un 7 metri. Repriza a doua a fost incredibilă, arbitrii au dus meciul acolo unde trebuia. La un moment dat și echipa a cedat, puteam să luptăm două zile, nu aveam nicio șansă să câștigăm”, a continuat antrenorul echipei CSU Suceava.

Apoi, antrenorul a făcut insinuări că anumite echipe își împart punctele. „După zvonurile de prin țară, am sunat și eu la federație. Un meci care trebuia să apără pe platforma de unde îmi iau și eu și îmi pregătesc jocurile, cel dintre Bacău și Făgăraș, nici azi nu este acolo. Ba că s-a stricat nu știu ce, ba că memoria. Să vedem dacă apare și meciul acesta de la Buzău. Poate s-a stricat ceva și la meciul pe care Bacău l-a avut cu Baia Mare. Deja încep să nu mai apară meciuri din play-out. Noi am jucat meci de meci, nu a contat adversarul, am încercat să scoatem maximum. Am făcut-o și pentru mine ca antrenor, dar și pentru jucători, să crească. În schimb, alte echipe și-au ales doar meciurile importante și doar acolo au jucat. În rest, au făcut un anti-handbal. Așa a fost și la Minaur – Buzău. Noi am fost și acolo și am luptat, dar Buzăul a mers fără mai mulți jucători, au declarat că au patru accidentați,. Dar ei și-au ales meciul de acasă și au făcut tot posibilul să bată Suceava. Acesta este anti-handbal și așa nu vom putea crește niciodată, nici noi antrenorii și nici jucătorii tineri”.

  • „Vorbesc cu jucătorii mei, am o relație foarte deschisă cu ei. Din ce le-au spus alți prieteni în Liga Națională, a fost supărare mare că am bătut Făgăraș la noi acasă. Vă dați seama? Nimeni nu s-a așteptat, cu un cuplu internațional Stark – Ștefan. Și acolo, niciodată nu a fost un arbitraj pentru echipa gazdă, să spunem”, Adrian Chiruț
  • „Suntem vânați, urmează un meci foarte greu la Bacău. Nu au jucat un campionat întreg,  acum au început să joace, chiar nu-mi dau seanma cum. Suntem sub buget decât alte echipe, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim băgați sub alții”, Adrian Chiruț

Adrian Chiruț a mai spus că arbitrii Georgian Băducu și Răzvan Voicu, oficiali la HC CS Buzău, au făcut „show” în timpul partidei: „Știe toată Liga Națională, nu au cum doi arbitri în activitate să conducă o echipă (n.r. Băducu – Voicu). Și s-au dat și în spectacol în această seară. Unul pe banca tehnică și altul în tribună. Au făcut un show de neexplicat. Nu știu dacă este posibil așa ceva într-o altă ligă din Europa, arbitri în activitate să fie oficiali la un club în același timp. Sunt la început de drum, sufăr foarte mult, iar când văd astfel de lucruri… Am tăcut mult, aș dori mai multă atenție și din partea Federației.

După dezvăluirile lui Adrian Chiruț am stat de vorbă și cu Georgian Băducu, președintele echipei HC CS Buzău.

„A fost un arbitraj cât se poate de corect, jocul a fost condus de doi arbitri care au valoare. Ei sunt internaționali și fiind un meci cu implicații la retrogradare, probabil de aceea au fost delegați

La 10 goluri diferență nu mai poți comenta arbitrajul. Dacă nu făceam niște schimbări pe final, poate că erau și mai multe diferență pe tabelă. Ce poți să comentezi la acest scor? Este treaba lor că vorbesc de arbitraj, ar trebui să se uite la cele 10-15 ratări singur cu portarul”, ne-a declarat oficilaul echipei din Buzău.

Georgian Băducu a explicat de ce a fost fără mai mulți jucători etape precedentă la Baia Mare (meci pierdut cu 32-20) și a vorbit în același timp și despre calitatea de arbitru. „Am avut niște jucători accidentați, au evoluat și azi cu infiltrații. I-am lăsat să-și mai revină din accidentare, nu putem forța niște sportivi dacă sunt accidentați.

Am hârtie depusă la federație și nu am arbitrat la Liga Zimbrilor. Iar la feminin nu am avut niciun meci în 2019. Care ar fi legătura dacă aș arbitra la feminin, care ar fi conflictul de interese? Suntem la prima ligă, nu suntem la județ. Aici toate meciurile se filmează, sala a fost plină. Am avut 10 goluri diferență, despre ce vorbim? Mă frapează că la pauză, când era egal, îi felicitau pe arbitri, le făceau OK, erau mulțumiți. La pauză a fost bine, iar când au luat bătaie la 10 goluri nu a mai fost bine. Mi se pare că sunt puțin tendențioși.

Tot azi, în play-out, s-au mai jucat partidele: CSM Bacău – Minaur 32-26, CSM Făgăraș – CSU Cluj 29-22. Clasamentul la sfârșitul turului este: Bacău – 13p, Minaur – 12p, Făgăraș – 12p, Buzău – 11p, Suceava – 11p, Cluj – 0p. Ultimele două echipe la finalul sezonului vor retrograda în liga secundă.

 

Publicat: 05 05. 2019, 21:48
Actualizat: 05 05. 2019, 21:49