Dezvăluiri șocante din handbalul românesc!** Jucătorii, amenințați cu bătaia de membrii unui clan condus chiar de antrenorul lor

Înainte de a pleca în Israel, la ASA Tel Aviv, Viorel Mazilu s-a
transformat în lider de sindicat pentru jucătorii care au evoluat
în ultimul sezon la CSM Oradea și a dat în vileag primul clan
instaurat în handbalul românesc. Fostul stelist susține că atât el,
cât și coechipierii lui și-au luat „țepe” și au fost amenințați de
„clanul Pele”, condus de antrenorul principal Sebastian
Tudor.

După 18 ani petrecuți la Steaua, Mazilu (29 de ani) a decis în
iarnă să încerce o altă experiență la CSM Oradea, în condițiile în
care situația financiară a clubului „militar” devenise critică.
Noul angajament s-a transformat însă și într-un coșmar pentru
handbalist. „Când am ajuns la Oradea, mi s-a promis că nu vor fi
probleme salariale, însă din 10 aprilie și până acum am tot fost
amânat cu plata unor restanțe, ba că le primesc mâine, ba vineri și
tot așa. Ulterior am aflat că toți jucătorii care au evoluat la
Oradea nu și-au primit banii pe contracte și și-au luat țepe”, ne-a
povestit Viorel Mazilu. Fostul stelist nu s-a oprit însă aici cu
dezvăluirile, afirmând că inclusiv el a fost victima unor
amenințări: „Așa-zisul «Clan Pele», format din antrenorul principal
Sebastian Tudor și tatăl său, Gheorghe Tudor, fac ce vor la echipa
din Oradea, înjură jucătorii, îi amenință cu bătaia, chiar și mai
grav.

De teama lor, nimeni nu îi trage la răspundere, toți băieții
sunt nevoiți să înghită în sec. La început am avut o relație
deschisă de prietenie, dar când a venit vremea să-mi dea banii, au
trecut la amenințări. Așa că eu, Viorel Mazilu, în numele a 18
handbaliști care au avut probleme cu ei, spun că oricine vrea să
lucreze cu Sebastian Tudor să se gândească de 100 de ori înainte
sau să mă sune pe mine și pe cei păcăliți de «clanul Pele»”.

50.000 de
euro pe sezon în Israel

Din toamnă, Viorel Mazilu va juca pentru formația israeliană ASA
Tel Aviv, cu care a semnat un contract pe trei sezoane.
Ex-stelistul va câștiga 50.000 de euro pe sezon, plus bonusuri de
performanță, adică 10.000 de euro la câștigarea campionatului sau
5.000 de euro pentru adjudecarea Cupei. „Pot pleca oricând la o
echipă din Europa, dar nu am voie să trec la o altă echipă în
Israel nici în timpul contractului, nici după încheierea lui fără
ca și clubul să nu fie despăgubit”, ne-a declarat Mazilu, care va
fi și consultat de club în privința viitoarelor transferuri pe care
le va efectua. În Israel, Mazilu se va reîntâlni cu mai mulți
handbaliști români, câțiva și cu selecții la națională, precum
Băiceanu, Pralea, Birtalan jr, Filip sau Roșca.

Sponsorul a intrat în
colaps financiar și nu i-a putut plăti lui Mazilu banii. În niciun
caz însă nu am dat țepe, drept dovadă toți jucătorii au rămas la
echipă

Sebastian Tudor, antrenor principal CSM Oradea

La Oradea nu există niciun
clan, nu știu de ce a făcut Mazilu asemenea
afirmații

Sebastian Tudor, antrenor principal CSM Oradea

Publicat: 02 08. 2011, 08:12
Actualizat: 02 08. 2011, 08:14