Din liceu, la Mondiale!** Denisa Dedu devine cea mai tânără componentă a naționalei care merge la un turneu final

Din liceu, la Mondiale!** Denisa Dedu devine cea mai tânără componentă a naționalei care merge la un turneu final
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru Denisa Dedu, o tânără liceană din Brașov, viața se schimbă radical. Portarul de 17 ani al echipei Corona Brașov și-a găsit locul într-o națională cu greutate, precum cea de handbal feminin, iar prin prezența ei la Mondialul din Brazilia intră direct în istoria României ca fiind jucătoarea cea mai precoce care prinde un turneu final.

Denisa Dedu reprezintă un caz atipic, care și-a început activitatea destul de târziu pentru un sport de echipă, la 13 ani, și fără a avea o tradiție handbalistică în familie. A ajuns la handbal din întâmplare, după cum ne-a relatat, dar s-a îndrăgostit instantaneu, astfel că la aproximativ patru ani distanță a ajuns în lotul pentru Campionatul Mondial din Brazilia. „Fratele meu, Alexandru (n.r. – jucător la Dinamo Călărași, 19 ani), a ajuns primul la handbal și i-am spus că vreau și eu să merg. Nu prea urmăream handbalul, dar, în lipsă de ocupație, am vrut și eu să încerc. Noroc că la CSS Dinamo exista și grupă pentru fete. Am fost foarte încântată încă de la primele antrenamente, motiv pentru care mi-am luat rolul în serios”, își începe povestea Denisa Dedu.

A vrut inter, a ajuns portar

Primul contact cu handbalul i-a adus și prima dilemă. Ca orice copil, portarul naționalei și-ar fi dorit mai multă acțiune, motiv pentru care a optat pentru un post la linia de 9 metri. Antrenorul Ferencz Lehner a avut însă o altă viziune.

„Îmi plăcea foarte mult mingea și aș fi vrut să joc inter, dar pentru că eram mai înaltă, am fost îndrumată să stau în poartă. Domnul Lehner m-a tot încurajat și mi-a transmis că o să ajung departe. Și s-a dovedit că a avut dreptate”, continuă handbalista.

Debut la 16 ani în Liga Națională

Saltul Denisei Dedu a fost impresionant, într-un timp relativ scurt, în numai trei ani de „profesie” ajungând în echipa de senioare a Rulmentului Brașov. În ecuație a intervenit Mariana Târcă, antrenor care a promovat-o la prima echipă fără nicio reținere, iar la 16 ani i-a dat șansa să debuteze în Liga Națională. „Echipa de junioare din care făcea parte era într-o situație mai dificilă, în pragul desființării. Mi‑am dat seama că se pot pierde jucătoare de mare perspectivă, iar pentru Denisa Dedu și Pricopi, o altă componentă la naționala de tineret, am decis să intervenim, ca echipa să existe în continuare. Le-am luat pe fete și la echipa mare și mă bucur că nu ne-am înșelat în ceea ce am apreciat”, afirmă Mariana Târcă.

Handbalul și matematica fac casă bună

Mezina naționalei feminine nu este numai un portar promițător pentru handbalul feminin, ci și o elevă conștiincioasă. Denisa Dedu este elevă în clasa a XI-a a unui liceu de informatică din Brașov, atât colegii, cât și profesorii fiind la curent cu toate isprăvile portarului și la echipa de club și la națională. Motiv pentru care o susțin (n.r. – are încă trei colege de la handbal) și o și ajută pentru a trece mai ușor peste orele pierdute în aceste săptămâni. Dar cum se împacă, spre exemplu, matematica cu handbalul? Ne explică Denisa Dedu: „Chiar foarte bine. Matematica este materia favorită încă din primii ani de școală și cred că are și o oarecare legătură cu sportul, trebuie să gândești următoarea mișcare. Iar în poartă trebuie să iei rapid o decizie”.

„Mănâncă și visează handbalul pe pâine”

Explicații există și pentru pasul făcut la națională de Denisa Dedu la o vârstă atât de fragedă. „Este un copil care mănâncă și visează handbalul pe pâine. Dacă ai ține-o de dimineață și până seara în sală, n-ar spune nu. Denisa ar face și trei antrenamente pe zi, ceea ce se și vede în prezent. Se pregătește exemplar și îi prevăd o carieră mare”, susține Mariana Târcă, antrenoarea făcându-i și o scurtă caracterizare: „Fața ei exprimă totul. Și bucuriile, și momentele de tristețe nu le poate ascunde”. Un chip care trebuie reținut și care se poate face celebru în handbalul mondial chiar de la turneul final din Brazilia.

„Am rămas surprinsă când am fost convocată. O să muncesc și mai mult, astfel încât Mondialul din Brazilia să nu fie singular în cariera mea”, Denisa Dedu, portar națională.

Debuturi precoce la Mondiale

Denisa Dedu 17 ani și 3 luni (CM 2011)
Valeria Beșe 18 ani (CM 1997)
Eliza Buceschi 18 ani și 4 luni (CM 2011)
Cristina Neagu 19 ani și 4 luni (CM 2007)
Cristina Vărzaru 20 de ani (CM 1999)
Talida Tolnai 20 de ani și 4 luni (CM 1999)
Mariana Târcă 20 de ani și 2 luni (CM 1982)
Ramona Farcău 20 de ani și 5 luni (CM 1999)
Aurelia Brădeanu 20 de ani și 7 luni (CM 1999)
Steluța Luca 20 de ani și 7 luni (CM 1995)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×