Din nou, handbal la Severin!
Echipa feminină de handbal Municipal Craiova, nou promovată în
Liga Națională, va fi gazda unui turneu amical, la sfârșitul
acestei săptămâni. „Profităm de această pauză
competițională, datorată Campionatului European din Danemarca și
Norvegia, și încercăm să ne pregătim pentru viitoarele confruntări.
Este impropriu spus că noi vom fi gazde, pentru că turneul de la
Severin este organizat de primarul urbei, domnul Gheorghe
Constantin, un mare fan al handbalului, care și-a dorit să
organizeze evenimentul în numele nostru. Știți bine că noi și
meciurile de Ligă le jucăm tot acolo, avem condiții
excelente”, ne spunea antrenoarea echipei,
Victorina Bora (foto).
Așadar, după Turneul de calificare al naționalei de tineret, după
Trofeul Carpați la senioare, orașul de pe Malul Dunării revine în
atenția iubitorilor de handbal. La turneu vor participa Oltchim
Rm.Vâlcea, Jolidon Cluj, Cetate Deva și, firește, SCM Craiova.
„Continuăm seria jocurilor tari cu intenția de a ne mai
îmbunătăți evoluția. Nu ne convine locul pe care îl ocupăm acum,
vrem să urcăm. Cu Oltchim am mai jucat de două ori până acum, și la
Vâlcea, și la Craiova. Înainte de această dublă, am fost în
Macedonia, unde am susținut două întâlniri amicale cu naționala
țării gazdă. Chiar dacă am avut parte numai de înfrângeri, la doua
– trei goluri, jocurile ne-au fost utile”, a mai spus
Victorina.