DIN și DINU

Fac cuplu în arbitraj din 1998. Au crescut împreună, iar acum sunt recunoscuți în toată lumea. După ce au arbitrat finala mică la JO, Constantin Din și Sorin Dinu merg acum la CM.

Handbalul românesc mai are doi reprezentanți de marcă în Croația. Cei mai buni arbitri autohtoni și‑au câștigat biletele. Este pentru a treia oară consecutiv, când tandemul ne reprezintă la un turneu final mondial. „E o onoare să fim din nou la o competiție de asemenea nive și sper să ne facem cu brio datoria”, spune Dinu, care nu se teme de o atitudine potrivnică din partea croaților, pe care i-a arbitrat în finala mică pierdută în fața Spaniei, la Beijing. „Ne-am despărțit în condiții foarte bune atunci. Nu cred că ne poartă pică”, își amintește Sorin. Chiar dacă nu o spun direct, cei doi visează să arbitreze chiar finala din Croația.

Dacă în fotbal, arbitrii sunt deseori acuzați că fac jocuri de culise, la handbal situația este mult mai calmă, iar suspiciunile planează mai rar asupra „fluierașilor”. „La noi, banii sunt mult mai puțini. În aceste condiții, și acuzele lipsesc de cele mai multe ori. Nu avem probleme. Chiar și în meciurile internaționale la care am fost nu s-a pus problema de așa ceva”, explică Dinu.

Se ajută și la tribunal

În afară de handbal, cei doi cavaleri ai fluierului se descurcă bine și pe alte planuri.

Constantin are o firmă ce distribuie produse alimentare. Colegul și prietenul Sorin este avocat. Iar prietenia a folosit și pe alt segment. „La un moment dat, Costel a avut probleme cu un partener care nu își achitase o datorie. S-a ajuns la proces. L-am reprezentat pe colegul meu și am câștigat”, își amintește Dinu.

Show cu Mirabela Dauer

Naționala masculină va fi prezentată oficial, în această seară, la Reșița. Cei 16 jucători, plus rezerva Ionuț Georgescu, își vor face apariția în cadrul unui spectacol la care au fost invitați, printre alții, Mirabela Dauer și Gabriel Dorobanțu. Cu această ocazie, tricolorii vor prezenta și echipamentul de joc.

Publicat: 14 01. 2009, 08:43
Actualizat: 14 01. 2009, 08:46