Dinamo a dat lovitura în ultima etapă a sezonului regulat al Ligii Naționale de handbal, primind un ajutor și din Banat. Ne pregătim de încă două meciuri Dinamo – Steaua în următoarea perioadă. Cum arată grupele play-off

Dinamo București a terminat pe locul 2 sezonul regulat al Ligii Naționale de handbal masculin, reușind să depășească CSM București după rezultatele ultimei etape. Aceasta este schimbarea majoră cu trei zile înaintea startului în play-off.

Etapa a 26-a a oferit o dispută de la distanță între Dinamo și CSM București pentru un plus de două puncte în grupele play-off. Echipa susținută de Primăria Capitalei avea nevoie de un punct la Timișoara, pentru a termina pe locul secund și a lua o opțiune importantă pentru finala mare. Dar un „meci cât un sezon” a fost tratat la preț de matineu de trupa lui Paulo Pereira. CSM București a fost scuturată bine în Banat, fiind învinsă de Poli cu 27-17. Bănățenii și-au dorit o grupă mai degrabă cu CSM București, decât una cu Dinamo, astfel că și-a „adus” adversara acolo unde și-a propus.

În lupta de la distanță, Dinamo a plecat la Baia Mare pentru a câștiga cu orice preț la Minaur, chiar dacă acest lucru ar fi însemnat și o grupă cu Constanța. Trupa din Ștefan cel Mare a crezut însă până la capăt în șansa ei, și-a făcut treaba pe partea ei, 34-27 cu Minaur, iar în final a venit și vestea cea mare de la Timișoara. Dinamo a prins locul 2 și astfel va porni cu maximum de puncte în play-off. Tot azi, Constanța – Potaissa 36-24 și Steaua – U Cluj 31-28.

Astfel, grupele play-off vor arăta astfel:

Seria A: Constanța – 6p, CSM București  – 4p, Călărași 2p, Timișoara 0p

Serie B: Dinamo – 6p, Potaissa – 4p, Steaua – 2p, Focșani – 0p.

 

Publicat: 03 04. 2019, 19:19
Actualizat: 03 04. 2019, 19:30