Dinamo a luat forma sacului de box! Campioana României a suferit o nouă umilință în Liga Campionilor la handbal. Ce se întâmplă, de fapt, în Ștefan cel Mare și care poate fi prima mare consecință a „dezastrului” făcut de Dinamo!

Dinamo și-a compromis sezonul în Liga Campionilor la handbal masculin, acest lucru a devenit clar încă după primele 5 jocuri. Că adoră să fie umilită însă aproape meci de meci, acest lucru a fost greu de anticipat chiar și de cel mai mare inamic al echipei. Trupa lui Eliodor Voica s-a făcut din nou de râs în cea mai importantă competiție la nivel de cluburi, chiar în Ștefan cel Mare, după ce a pierdut cu 36-23 partida retur cu Skjern.

  • Sunt toate șansele ca România să piardă locul din grupele Ligii Campionilor din sezonul următor, având în vedere non-combatul echipei Dinamo din acest sezon. Campioana en-titre a prins calificarea directă la mare luptă cu Elverum și Sporting, ultima echipă fiind cea care a trebuit să treacă de un turneu preliminar pentru a juca în faza grupelor.

Până în această seară, cea mai severă înfrângere a echipei Dinamo pe teren prorpriu în Liga Campionilor data din 2005. Teren propriu un fel de a spune, pentru că trupa din Ștefan cel Mare a pierdut la Buzău cu 38-27 partida cu Veszprem, reperul negativ de până acum. Iar atunci s-a jucat handbal într-o sală arhiplină, cu un adversar care arăta la fel de bine ca și azi.

Oamenii care reprezintă azi campioana en-titre au ținut însă să „bată” acest record și au reușit. Dinamo a luat forma sacului de box în partida retur cu Skjern și a cedat cu 36-23. „Câinii” au reușit să ajungă la 10 goluri abia în minutul 35, iar 5 minute mai târziu erau conduși deja la 15 goluri diferență: 12-27. Diferența a urcat chiar și mai sus, dar danezii s-au mulțumit cum a arătat tabela și s-au oprit pe final, n-au mai alergat nici ei.

Pentru omul de rând este greu de explicat ce se întâmplă azi la Dinamo, echipă aflată totuși pe locul 1 în Liga Națională. O parte din jucători nu mai vrea să lucreze cu Eliodor Voica, lucru evident prin modul de implicare la jocuri, inclusiv în campionat. Exemple, meciurile cu CSM București și Poli Timișoara. Echipa nu se mai bazează nici pe sprijinul omului nr. 1 care a pus umărul la clădirea acestei trupe și a contribuit la obținerea celor mai importante rezultate ale clubului la jocuri sportive în ultimul deceniu, adică Daniel Georgescu. Culmea este că nici antrenorul nu a mai vrut să continue cu echipa, iar în vreo două rânduri a vrut să demisioneze, dar cererea nu i-a fost acceptată.

Antrenorul vrea dar nu are cu cine, jucătorii arată ca niște oameni care mai degrabă regretă că au ales varianta Dinamo, iar din această stare de lâncezeală se nasc umilințe după umilințe. Pe lângă imaginea clubului, din tot acest „bâlci” iese șifonat și tot handbalul masculin românesc. Dacă mai avea nevoie de vreo „săpuneală”, că oricum se află în lumea a doua spre a treia.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 09 11. 2017, 21:02
Actualizat: 10 11. 2017, 09:54