Dinamo a „măturat” cu Steaua la handbal

Dinamo Baumit a dat recital în derbyul handbalistic cu marea rivală, pe care a învins-o, chiar pe terenul acesteia, cu scorul de 33-32.

Cu o săptămână înainte de debutul în grupele Ligii Campionilor (deplasare în Spania, la Portland San Antonio), Steaua arată ca o echipă de old-boys: joacă fără nerv și fără orizont.

Apărarea este vraiște, atacul găsește greu drumul spre gol.

Militarii nu mai joacă nici la 40 la sută din ceea ce jucau în sezonul trecut, când au cucerit titlul național.

În aceste condiții, Dinamo Baumit, o formație fără atât de mulți bani, dar cu multă ambiție, a măturat efectiv cu vedetele Stelei.

„Câinii” au condus de la un capăt la celălalt, chiar și la o diferență de 6 goluri (30-24) și doar relaxarea lor din final și jocul in inferioritate a mai redus diferența. De la Dinamo, cei mai buni au fost Manea, Rusia, portarii Bârză și Dragomir.

Steaua rămâne cu 5 puncte, cu două mai puțin ca Dinamo.

 

În cadrul etapei a cincea din Liga Națională de handbal masculin s-au mai înregistrat următoarele rezultate:

Pandurii Tg. Jiu – Suceava 24-24

Poli Timișoara – Știința Bacău 24-30

CSM Medgidia – UCM Reșița 26-31

U" Cluj – Minaur 33-30,

Steaua MFA – Dinamo Baumit 32-33

Odorhei – Oradea 30-25

HCM Constanța – Pitești 29-21

 

Clasament:

1. Constanța 8p (plus 24)

2. Bacău 8p (plus 10)

3. Odorhei 8p (plus 8)

4. UCM Reșița 7p (plus 11)

5. Dinamo 7p (plus 4)

6. Medgidia 6p

7. Suceava 5p (plus 11)

8. Steaua 5p (plus 7)

9. Cluj 5p (minus 9)

10. Tg. Jiu 3p (minus 4)

11. Minaur 3p (minus 10)

12. Timișoara 2p (minus 12)

13. Oradea 2p (minus 15)

14. Pitești 1p.

Publicat: 27 09. 2008, 21:01
Actualizat: 27 09. 2008, 21:28