Dinamo București sau Unirea Slobozia? Minaur Baia Mare sau Danubius Galați? Cluburile din Divizia A au țeluri mai înalte decât cele din prima ligă, dar au șanse mai mici să promoveze în turneul de baraj de la Sf. Gheorghe

Sf. Gheorghe este localitatea unde se vor lua ultimele „decizii” în sezonul 2016-2017. Șase echipe luptă pentru două locuri în viitoarea ediție a Ligii Naționale, însă în realitate două partide contează cu adevărat în turneul de baraj care debutează miercuri: Unirea Slobozia – Dinamo București și Danubius Galați – Minaur Baia Mare, ambele programate joi, cu începere de la ora 16:00.

  • Jocurile de la turneul de baraj:
  • Grupa A. Dinamo – Univ Reșița (miercuri, ora 16:00); Unirea Slobozia – Dinamo (joi, ora 16:00), Univ. Reșița – Unirea Slobozia (vineri, ora 16:00)
  • Grupa B. Minaur Baia Mare – HM Buzău (miercuri, ora 18:00); Danubius Galați – Minaur Baia Mare (joi, ora 18:00); HM Buzău – Danubius Galați (vineri, ora 18:00).
  • Câștigătoarele celor două grupe vor evolua în viitoarea ediție a Ligii Naționale

Dinamo București și Minaur Baia Mare sunt două echipe cu potențial de a ajunge în topul handbalului românesc, dar au în față un mare obstacol în momentul de față, loturi mai subțiri și meciuri fără greutate în picioare având în vedere nivelul Diviziei A, comparativ cu echipele din Liga Națională, Unirea Slobozia, respectiv Danubius Galați.

Dinamo a încercat să se organizeze din mers, iar pe parcursul sezonului a transferat câteva handbaliste cu experiență la nivelul Ligii Naționale, precum Horjea, Sheiko, Bokaric, Popa și Dobre, dar tot nu a fost suficient pentru a promova direct, în condițiile în care a avut un handicap de 8 goluri cu Rapid București. Iar jocurile de pregătire pentru acest turneu de baraj, precum cele cu Știința București, CSM București 2 și Activ Plopeni, nu se pot compara cu cele ale Unirii Slobozia, care numai în ultimele zile a înfruntat CSM Roman, CSM București și CSM Bistrița.

Visul echipei Dinamo de a construi o trupă de cupe europene se lovește tocmai de această partidă cu Slobozia, care la prima vedere poate fi văzută banală ținând cont pretențiile de viitor ale celor două grupări (Unirea nu își propune mai mult decât supraviețuirea în prima ligă), dar cu o importanță majoră. Presiunea este clar pe formația bucureșteană, întrucât în cazul unui eșec proiectul are șanse mici să continue.

În cealaltă partidă, Baia Mare – Galați, situația este oarecum similară. Minaur poate ajunge într-o perioadă de timp nu foarte îndepărtată din nou în top, având în vedere istoria recentă și foamea de performanță a orașului Baia Mare în handbalul feminin, dar lotul avut la dispoziție și meciurile avute în picioare sunt un mare handicap azi. Galațiul este la rândul ei o formație care se mulțumește cu puțin. Diferența între Dinamo și Minaur ar fi că Baia Mare ar mai avea răbdare un an în Divizia A, după cum au susținut oficialii clubului. 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 23 05. 2017, 20:21
Actualizat: 24 05. 2017, 13:25