Handbaliștii de la Dinamo încheie sezonul regulat pe primul loc și așteaptă terminarea celorlalte meciuri din ultima etapă a Ligii Naționale pentru a-și cunoaște adversarul din sferturile de finală. Jucătorii antrenați de Eliodor Voica și Sebastian Bota nu au avut nicio problemă în a se impune miercuri la Ploiești, în etapa a 26-a, scor 37-29 (20-14), chiar dacă jocul a fost unul cu destule erori, de ambele părți. Gazdele au condus doar în primele minute, scor 4-2, după care contraacurile dinamoviștilor au fost devastatoare.
Dinamo încheie sezonul regulat cu 65 de puncte (21 de victorii – 2 egaluri – 3 înfrângeri) și va avea ca adversară în sferturile de finală ale play-offului fie pe Dunărea Călărași (locul 8 în acest moment, cu 35 de puncte), fie pe Minaur Baia Mare (locul 9, 33 de puncte). În ultima etapă, Dunărea Călărași joacă în deplasare la Vaslui, în timp ce Minaur va evolua acasă, cu HC Adrian Petrea Reșița.
În play-off (sferturi) sunt deja decise două dueluri, care nu mai pot fi inluențate de ultima etapă: CSM București (loc 2) – HC Adrian Petrea Reșița (loc 7) și HC Odorhei (loc 3) – HC Potaissa Turda (loc 6). Și cel de-al treilea sfert de finală este finală este de asemenea bătut în cuie, adversare urmând a fi Steaua și Politehnica Timișoara. În ultima etapă se vor stabili numai locurile pe care cele două vor încheie sezonul, 4 sau 5, și implicit cine va avea primul meci acasă.
În play-off, se va juca pe sistemul „două din trei”, cu primul meci la echipa mai slab clasată.
Sferturi de finală: 24 aprilie (meci 1), 29 aprilie (meci 2) – 4 mai (meci 3, dacă mai este cazul)
Semifinale: 08 mai, 12 mai – 15 mai
Finala: 20 mai, 25 mai – 29 mai
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER