Dinamo nu va avea galerie la marele derby cu Steaua, din Liga Națională la handbal masculin.
„Dulăii” se vor simți cu adevărat în deplasare, în condițiile în care Peluza Sud Steaua va fi prezentă la derby-ul de la Chiajna. Meciul se va disputa joi, de la ora 18:00, în direct la TVR 1.
Deși tocmai a pierdut la Baia Mare primul meci din această ediție de campionat, Dinamo este mare favorită la victorie în marele derby de pe 15 decembrie. Dacă Steaua a marcat 409 goluri, Dinamo a înscris de 448 de ori, iar „dulăii” stau mai bine și în defensivă: campioana a primit 354 de goluri, spre deosebire de cele 360 încasate de roș-albaștri.
Protocolul dintre cele două cluburi rămâne în picioare și în acest sezon, pentru a se evita incidentele de acum câțiva ani, de la Sala Polivalentă.
Astfel, Dinamo nu avea galerie la derby-ul cu Steaua, iar roș-albaștrii vor veni fără ultrași la returul din „Ștefan cel Mare”, de anul viitor.
Totuși, se anunță spectacol în tribune joi seara, din moment ce Steaua va fi încurajată de câteva sute de fani din Peluza Sud, care sunt prezenți și la meciurile tari de baschet ale roș-albaștrilor.
Lider în Liga Națională este Dobrogea Sud (40 de puncte), însă constănțenii au două meciuri în plus față de Dinamo și unul mai mult decât Steaua. Miza în acest sezon este una imensă: campioana României este sigură de prezența în grupele Ligii Campionilor.
3 victorii consecutive are Dinamo în derby-urile cu Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER