Dinamo – FC Porto 26-27, în Liga Campionilor la handbal masculin. O nouă înfrângere pentru „câini” | VIDEO

Dinamo București – FC Porto s-a încheiat 26-27, în al treilea meci din grupele Ligii Campionilor la handbal masculin. Roș-albii au trecut de Vive Kielce, 33-29, apoi au pierdut cu PSG și FC Porto.

„Câinii” ocupă poziția 6 din 8 după cea de-a treia rundă, în timp ce Porto urcă pe locul 4. Pe 1 și 2 în acest moment se află Barcelona și Veszprem.

Jucătorii lui Xavi Pascual puteau egala la ultima fază, dar mingea a lovit bara. Dinamo scapă printre degete punctul și se pregătește de duelul cu Barcelona, programat peste două săptămâni, în Catalunia.

Dinamo – FC Porto 26-27 în al treilea meci din grupele Ligii Campionilor

FINAL! Dinamo pierde din nou în Liga Campionilor la handbal masculin!

Min. 60: Ratare Dinamo! Mingea lovește bara în ultima secundă! „Câinii” trec pe lângă șansa egalului!

Min. 60. FC Porto se distanțează la un gol: 26-27

Min. 59. GOOOOL! Nantes egalează din propria jumătate. Egalitate 26-26.

Min. 59: 25-26. Ne așteaptă un final tensionat

Min. 56: 24-26. „Câinii” se apropie de înfrângere

Min. 52: 22-25. Dinamo pierde din turație pe final

Min. 50: FC Porto preia conducerea din nou: 22-24

Min. 49: GOOOL Nantes! Dinamo egalează: 22-22

Min. 45: 20-22. Apără formidabil portarul portughezilor! Șansă mare pentru Dinamo să se apropie de egalare!

Min. 40. 18-22. Se distanțează din nou FC Porto!

Min. 35: 16-18. Dinamo plătește scump greșelile defensive

Min. 33: GOOOL Dinamo! „Câinii” egalează spectaculos! 15-15

A început repriza a doua!

Pauză: 14-15. Dinamo recuperează și speră pentru partea secundă.

Min. 27: 12-14. Dinamo încearcă să egaleze până la pauză

Min. 22: Militaru înscrie: 9-11. Time-out cerut de portughezi.

Min. 17: 7-11. Oaspeții mențin diferența în favoarea lor

Min. 10: 4-7. FC Porto se distanțează la 3 goluri diferență

Min. 5: Gol superb pentru Dinamo, din aerian, 3-2. Pentru prima dată la conducere gazdele.

Min. 4: 2-2. „Câini” egalează pe tabelă

Min. 2: 0-1. Primul gol al meciului este înscris de portughezi.

Min 1: A început partida!


Cu 17 goluri marcate în două meciuri, Raul Nantes este golgeterul la zi al EHF Champions League. „Vom aveam maximum 1700 de spectatori, trebuie să respectăm regulile sanitare impus de autorități”, a declarat team-managerul Ovidiu Semen.

În ultimul meci din Liga Zimbrilor: CSM Alexandria – Dinamo 26-34! Roș-albii are 15 puncte din ultimele cinci meciuri disputate.

„Aduceți TOATE STEAGURILE de fluturat, eșarfe și tot ce aveți! Vă rugăm să vă testați din timp pentru a evita aglomerația Prețul unui bilet este 10 Lei. Nu rămâne nimeni afară! Vă rugăm să țineți cont de criteriul vestimentației menționat mai sus și să aveți și o mască la voi”, anunță Peluza Cătălin Hîldan.

Interul dreapta Eduardo Gurbindo, component al naţionalei Spaniei, cu care a obţinut bronzul la JO de la Tokyo, a semnat pe trei ani cu campioana Dinamo Bucureşti, dar nu este în lot pentru meciul cu FC Porto.

Gurbindo a mai lucrat cu Xavier Pascual la FC Barcelona în perioada 2012-2016, când a câştigat EHF Champions League (2015). Ulterior a evoluat la HBC Nantes (2016-2021), iar ultimul contract l-a avut cu RK Vardar, de unde s-a transferat în prezent la Dinamo.

Gurbindo este inter dreapta, dar poate fi folosit pe orice post la linia de 9 metri. El va putea juca pentru Dinamo şi în Liga Campionilor, după ce va primi dreptul din partea EHF.

Publicat: 30 09. 2021, 21:21
Actualizat: 30 09. 2021, 21:24