Dinamo, înfrângere clară în semifinala cu Flensburg! Ce urmează pentru campioana României în European League
Dinamo a cedat clar în fața lui Flensburg, scor 38-32, astfel că va încerca să prindă locul al treilea în Final Four-ul European League.
Flensburg – Dinamo 38-32, în semifinalele EHF European League
Finalul partidei. Flensburg se impune clar, scor 38-32, urmând să joace finala mare de duminică din European League.
Marchează și Dedu, însă meciul pare deja jucat. Flensburg – Dinamo 34-29.
De pe margine, Kuduz încearcă să-și mobilizeze colegii, care au ajuns la 24 de goluri, dar diferența este tot mare, de 6 „lungimi”. Cu zece minute rămase din prima semifinală.
Min. 45: Ante Kuduz marchează și el, iar Xavi Pascual, de pe margine, dă semne că încă mai speră într-o revenire a echipei sale: 27-22.
Akimenko este complet schimbat față de prima repriză și marchează din nou. În minutul 40, scorul este 23-18, iar Dinamo are speranțe mici într-o revenire pe final.
INFO: La meci sunt deja în număr mare și suporterii lui Fuchse Berlin, care așteaptă liniștiți a doua semifinală de la Hamburg.
Min. 37: Akimenko reduce din diferență de la 7 metri, dar diferența este tot mare: 21-15.
Începe repriza secundă.
Akimenko ratează șanse uriașe pe bandă rulantă și scorul la pauză este 18-11 pentru Flensburg. Asta după ce Ali Zein a trimis peste poartă în ultima secundă. Dinamo are nevoie de o repriză secundă magnifică pentru a-i prinde din urmă pe germani.
Ali Zein suferă o accidentare destul de serioasă în minutul 28, dar pare capabil să continue duelul cu nemții.
Flensburg zburdă pe teren și ajunge să conducă cu scorul de 15-8, moment în care Xavi Pascual încearcă să regleze lucrurile printr-un time-out.
Min. 22: Jakobsen înscrie spectaculos și este posibil ca Flensburg să se fi distanțat decisiv: 13-8.
Min. 21: La scorul de 12-8, fanii lui Dinamo le cer jucătorilor să lupte și în memoria fostului mare handbalist Marian Cozma.
Min. 18: Lovitură grea pentru Dinamo: la scorul de 10-7, Militaru este eliminat timp de două minute.
Min. 12: Alex Pascual își impresionează tatăl cu un gol frumos și Dinamo vine mai aproape de Flensburg: 8-6.
Min. 10: Larsen reușește un gol imparabil și scorul este acum 8-4 în favoarea lui Flensburg.
Flensburg – Dinamo 4-3: Akimenko marchează de la 7 metri și campioana României ține aproape de puternica adversară din Germania.
Flensburg – Dinamo 3-2: Kuduz reduce din diferență.
INFO: Partida poate fi urmărită și pe tabela superbă, acolo unde sunt și statisticile meciului, pe lângă minutul în care a ajuns prima semifinală.
Min. 2: Akimenko ratează incredibil pe contraatac și imediat Flensburg face 2-0.
UPDATE 16:00: Începe meciul dintre Dinamo și Flensburg.
UPDATE 15:28: În afara arenei impresionante, suporterii pot cumpăra tricouri, fulare, ori hanorace dedicate evenimentului de la Hamburg.
Un tricou costă 30 de euro, în timp ce un hanorac ajunge la suma de 65 de euro.
UPDATE 15:10. Fanii lui Dinamo pregătesc o atmosferă specială pentru un meci de handbal. Totul în alb și roșu, așa cum le stă bine „dulăilor”. O parte dintre suporteri sunt însă în continuare în afara arenei, unde se consumă bere cu alcool.
Așa cum era de așteptat, fanii lui Flensburg vor fi într-un număr mai mare, însă deja și-au făcut apariția și suporterii lui Rhein-Neckar Lowen. Asta în condițiile în care biletele se vând doar pentru ambele zile din Final Four.
UPDATE 15:15: Jucătorii lui Xavi Pascual fac mișcările de încălzire și par extrem de conectați la ziua cea mare, având în vedere că trebuie să prindă o zi foarte bună pentru a face față grupării din Bundesliga.
UPDATE 15:00. O oră până la începutul partidei. Până acum s-au vândut peste 8.000 de bilete din informațiile noastre, iar la cele două meciuri sunt așteptați peste 10.000 de spectatori.
Turneul Final Four al EHF European League are loc în Barclays Arena din Hamburg. Învinsele din semifinale se vor întâlni duminică în finala mică (ora 16:00), iar meciul cu trofeul pe masă va avea loc de la ora 19.00.
Partida Dinamo – Flensburg va fi Live Video Online pe prosport.ro și în direct la TV pe Digi Sport 1, Prima Sport 2 și Orange Sport 1.
Dinamo – Flensburg în semifinala Final Four European League, Liveblog din Germania
Campioana României participă în premieră în Final Four-ul European League, în timp ce Flensburg este una dintre cele mai galonate echipe ale handbalului german. În ultimele trei decenii a cucerit de trei ori titlul în Bundesliga (2004, 2018 și 2019) și s-a clasat de 14 ori pe locul secund. Sezonul acesta au terminat abia pe locul 3, iar câștigarea trofeului EHF European League le-ar salva sezonul.
EHF European League este de două decenii o afacere aproape exclusiv nemțească. Echipele germane au ridicat de 17 ori trofeul, în timp ce Pick Szeged și Benfica au întrerupt supremația germană.
În sala ultramodernă din Hamburg vor fi prezenți 12.000 de fani ai echipei germane, însă nici „câinii” nu se vor lăsa mai prejos, la meci fiind așteptați aproximativ 1.000 de suporteri ai grupării din Ștefan cel Mare.
Ce a declarat antrenorul lui Dinamo, ibericul Xavi Pascual
Xavi Pascual, antrenorul lui Dinamo, a prefațat duelul cu Flensburg. Tehnicianul iberic este optimist înainte de partidei, fiind mândru de performanța jucătorilor săi din acest sezon.
„Cred că Flensburg este o echipă foarte bună. În startul sezonului, nu au evoluat conform așteptărilor, însă din momentul în care au schimbat antrenorul, evoluțiile lor s-au îmbunătățit masiv. În ultimele partide, au fost extraordinari.
Sunt pe locul trei în Bundesliga, asta înseamnă ceva. Îi respectăm, încercăm să găsim breșe pentru a îi surprinde”, a spus fostul antrenor al Barcelonei, echipă cu care a câștigat de trei ori EHF Champions League.
Parcursul dinamoviștilor până în semifinale
Locul 2 în Grupa preliminară: 30-33 și 32-33 cu Fuchse Berlin, 28-21 și 36-33 cu Chambery Savoie, 40-24 și 52-24 cu RK Izvidac
Locul 3 în Grupa principală: 33-35 și 27-31 cu Sporting, 33-25 și 33-23 cu CSM Constanța
Optimi de finală: 37-34 și 27-24 cu Bjerringbro-Silkeborg
Sferturi de finală: 28-27 și 38-34 cu Skjern.