Dinamo n-are parte de liniște nici la handbal! Unul dintre cei mai importanți jucători din lot, Ante Kuduz, susține că a fost evacuat din nou din apartament.
Croatul, care va pleca la finalul sezonului de la Dinamo, este dezamăgit că nimeni din club n-a avut vreo reacție după ce a rămas iar în stradă.
Ante Kuduz (26 ani) a fost desemnat cel mai bun jucător al ligii masculine din România în sezonul 2019-2020, dar handbalistul nu va mai continua la Dinamo, după ce a semnat deja cu Vardar Skopje.
„Draga mea familie a câinilor roșii, voi sunteți motivul pentru care Bucureștiul a devenit a doua mea casă și Dinamo o parte din mine. În ultimii trei ani, pe teren și în afara lui, am trăit împreună momente frumoase, dar și dificile. Din păcate, din cauza atitudinii unei singure pesoane, care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale vizavi de mine, a doua oară în acest sezon, am fost evacuat din apartamentul unde locuiesc. Motivul este lipsa plății chiriei, pe care clubul este obligat prin contract să o achite.
Prima oară, am fost evacuat din apartament în august 2020. Atunci, am crezut sincer că a a fost o neînțelegere. Dar când s-a întâmplat din nou, cu câteva zile în urmă (20 aprilie 2021), în ziua meciului cu Constanța, mi-am dat seama că nu era o coincidență. Deși am spus imediat tuturor celor din club că am ajuns în stradă din nou, nimeni n-a reacționat până în ziua de azi. Mereu am dat totul pe teren pentru câinii roșii și nu cred că merit acest tratament din partea unui singur om din club”, a scris Ante Kuduz, pe Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER