Echipa de handbal masculin Dinamo București a câștigat joi, pe teren propriu, medalia de bronz a Ligii Naționale, după ce a învins formația Potaissa Turda, cu scorul de 41-24 (21-10), în cea de-a doua partidă din trei programate în finala mică.
În primul meci al finalei mici, disputat sâmbătă, la Turda, Dinamo s-a impus cu scorul de 35-26 (18-12), iar succesul de atunci, cumulat cu cel de joi, duc scorul general la 2-0, Dinamo cucerind astfel medalia de bronz a sezonului.
Titlul național în 2015 a fost câștigat de Minaur Baia Mare, care a învins în două meciuri, din trei programate în finala mare, formația CSM București.
Astfel, Minaur Baia Mare va reprezenta România în sezonul viitor al Ligii Campionilor.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER