Dinamo merge ceas pe plan intern: patru victorii din patru meciuri. Campioana României a ajuns la șapte meciuri fără înfrângere în acest sezon

Între două meciuri în Liga Campionilor, Dinamo București a efectuat o deplasare la Timișoara, pentru meciul cu Poli din etapa 5-a. Băieții lui Constantin Ștefan au controlat jocul în cea mai mare parte și au câștigat cu 28-26.

În prima repriză, Saeid Heidaridad a avut o prestație la nivel înalt, iar Dinamo a reușit desprinderea fără probleme. Pe mâinile lui Ante Kuduz și Amine Bannour în atac, care au mitraliat poarta bănățenilor la foc continuu, oaspeții au făcut o diferență de 5 goluri după 15 minute: scor 11-6.

La pauză a fost 17-12 pentru Dinamo, după ce campioana a condus și la șase goluri, cu 15-9, 16-10, 17-11.

După pauză, bucureștenii s-au mai relaxat, au mai făcut și schimbări, iar Poli a redus diferența. Gazdele s-a apropiat până la două goluri, 21-23 (min. 46), dar de aici campioana nu le-a permis să intre și în joc. Nantes, Negru și Mousavi au ținut lucrurile sub control, iar la final alb-roșii au obținut a patra victorie a sezonului. În total, Dinamo a ajuns la șapte meciuri fără înfrângere, fiind la al doilea succes cu Poli după disputa din Supercupă.

Pentru dinamoviști urmează un meci mare în Liga Campionilor, cu GOG, miercuri – 25 septembrie.

 

Publicat: 21 09. 2019, 12:49
Actualizat: 21 09. 2019, 12:50