Dinamo București a învins Nimes (Franța) cu scorul de 29-27 într-un meci din Grupa B în European Handball League. Reprezentanta României a spart, așadar, gheața în acest sezon european, după două înfrângeri și mai ales o perioadă complicată.
Accidentările și cazurile de Covid-19 au afectat startul de sezon al echipei Dinamo București în cupele europene, astfel că băieții lui Constantin Ștefan au ajuns la ora jocului din etapa a 4-a cu niciun punct. Este adevărat, meciul cu Tatran Presov a fost amânat în urmă cu o săptămână. În aceste condiții, jocul cu Nimes devenise decisiv pentru trupa din Ștefan cel Mare, în tentativa de a se califica în tururile eliminatorii.
Veștile bune înaintea acestei dispute a fost faptul că antrenorul Constantin Ștefan a revenit pe banca tehnică, iar suspiciunile de Covid—19 în cazul lui Saeid Heidarirard nu au fost confirmate. Portarul iranian a fost testat de trei ori în ultimele două zile și toate rezultatele au fost negative. Heidarirad avea să fie și eroul acestei partide, în urma unei alte evoluții de excepție.
Un alt handicap pentru Dinamo a fost lipsa ritmului de competiție. În timp ce francezii au jucat cu PSG și Ivry în ultimele 10 zile, reprezentanta României nu mai jucase un meci de aproape o lună.
Lipsa jocurilor a resimțit-o cel mai mult Amine Bannour, omul care a câștigat multe meciuri importante pentru Dinamo în ultimii 2 ani. Tunisianul nu a marcat niciun gol, deși a tras de cinci ori la poartă, de cele mai multe ori în prima repriză. Francezii au avut inițiativa în aproape 50 de minute, dar nu au reușit niciodată desprinderea. Și Dinamo a mai condus răzleț în această perioadă, reușind să fie într-un echilibru cu adversarii în special după ce Jakov Vrankovic a intrat pe postul de inter dreapta. Chiar dacă a mai avut și erori, croatul a avut mai multă vână și a fost mai precis în fața porții.
Oaspeții au avut un avantaj minim la pauză, cu 15-14, dar adrenalina, emoțiile, spectacolul au fost „păstrate” pentru repriza a doua. Saeid Heidarirad a intrat pe parcurs în joc, după accidendarea lui Makrem Missaoui în prima parte, dar a ieșit pentru prima dată în evidență la începutul reprizei secunde, când a avut trei intervenții consecutive. A fost primul semnal puternic dat de iranian, că acesta va fi meciul lui. Francezii au continuat însă să aibă inițiativa. La fel ca și în prima repriză, au punctat mult pe faza a doua și contraatac.
La jumătatea reprizei, gazdele au pierdut contactul cu Nimes, care s-a desprins la 23-20 (min. 23). Un time-out bun luat de Constantin Ștefan a transformat însă echipa. După două goluri consecutive marcate de Gavriloaia și Negru, echipa a prins parcă aripi și a avut o altă energie. De factorul încredere s-a ocupat Saeid Heidarirad, care a apărat în toate momentele cheie, astfel că Dinamo a egalat la 24-24 în minutul 54, la faza imediat următoare Vrankovic și-a adus echipa în avantaj, iar de aici totul a decurs în favoarea „câinilor roșii”.
Dinamo București a jucat pe final ca în vremurile bune. Echipa a avut atitudine, iar Heidarirad a făcut diferența. Astfel, reprezentanta României s-a impus cu 29-27 și privește acum cu alte perspective următoarele jocuri din Europa.
Dinamo – Nimes 29-27 (14-15)
Missaoui, Heidarirad; Savenco, Asoltanei, Humet, Gavriloaia 3, Vujic 4, Vrankovic 5, Szasz, Negru 7, Mousavi, Bizău 1, Hebo 1, Botea 4, Shebib 4, Bannour
Paul, Desbonnet 1; Guigou, Gallego 8, Nieto, Dupuy 1, Minel 2, Sanad 7, Acquevillo, Gibernon, Derisbourg, Rebichon 1, Tobie 1, Tesio, Hesham 6.
În următorul meci, Dinamo va juca în deplasare, pe terenul principalei favorite a grupei, Fuchse Berlin.
Fotografii: Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER